Filmul „Tetris”, una dintre cele mai frumoase surprize ale anului

Ți-a plăcut? Distribuie mai departe în rețeaua favorită!

Cu filmul „Tetris”, regizorul Jon S. Baird și platforma Apple TV ne oferă una dintre cele mai frumoase surprize ale anului. 

Nu cred că există cineva pe lumea asta care să nu știe ce e jocul Tetris, sau să nu-l fi văzut măcar odată. Asemănător cu jocul real de Pentomino, doar că folosind piese formate din patru bucăți în loc de cinci (de aici și numele, „tetra” însemnând „patru” în grecește), este un joc video care combină atenția necesară unui joc puzzle cu reflexele unui joc de acțiune. Având un concept simplu și fiind ușor de învățat, este considerat de mulți drept un joc universal, care poate acapara pe oricine, indiferent de vârstă.

Dat fiind acest lucru, și luând în considerare numărul de copii vândute (vorbim de sute de milioane), ai crede că povestea din spatele lui e una cât se poate de simplă și de banală, cu un nene simpatic din Rusia, pe nume Alexey Pajitnov, care l-a inventat, l-a vândut celui care plătea mai mult pentru drepturile de autor, iar apoi s-a pensionat cu un cont gras în bancă, trăind fericit până la adânci bătrâneți. Dar te-ai înșela, deoarece povestea din spatele drepturilor de autor ale jocului a fost una extrem de complicată. Deși sunt ceea ce se numește, în limbajul modern, un „gamer” (adică o persoană care adoră jocurile video), recunosc spre rușinea mea că nici eu n-am știut chiar CÂT de complicată a fost toată treaba. Asta până acum…

Filmul „Tetris” – acțiunea principală

Acțiunea filmului se petrece în 1988 și se concentrează pe eforturile lui Henk Rogers (Taron Egerton)  de a licenția jocul rusesc Tetris pentru compania Nintendo. Deși jocul fusese creat de către Alexey Pajitnov (Nikita Efremov), acesta nu avea niciun drept legal asupra propriei creații, din cauza regimului din țara sa. Lucrurile se complică și mai mult atunci când deținătorii drepturilor de autor pentru celelalte platforme de joc se decid să-i pună bețe în roate lui Henk și să-l aducă la faliment. Ce urmează este o poveste clasică despre lăcomia capitalistă și lupta acerbă dintre oamenii de afaceri, care se manifestă, paradoxal și oarecum ironic, chiar pe teritorul Uniunii Sovietice. 

Înainte de a cântări calitățile și defectele producției de față, aș vrea să subliniez un lucru foarte important: filmul „Tetris” este, dacă nu mă înșel (și sunt destul de sigur că nu mă înșel!), primul film artistic major care are ca subiect culisele producției unui joc video celebru sau care este despre o companie de jocuri video. Făcând abstacție de unele documentare despre istoria timpurie a jocurilor video, și de o docudramă foarte puțin cunoscută de pe BBC intitulată „The Gamechangers” (despre care nici nu știam că există până azi), nu țin minte să mai fi existat vreodată o asemenea dramatizare care să ajungă la un public atât de larg.

Motivul pentru care menționez acest aspect este faptul că astfel de proiecte au mai existat în trecut, însă nu au trecut niciodată mai departe de stadiul de pre-producție. Acum câțiva ani, citeam știri despre un viitor film „Atari”, despre celebra companie americană producătoare de jocuri video fondată de antreprenorul Nolan Bushnell, rolul acestuia urmând să fie interpretat de nimeni altul decât Leonardo DiCaprio. Însă filmul se află și astăzi în „purgatoriul” hollywood-ian. Un alt proiect, de data aceasta o mini-serie bazată pe cartea „Masters of Doom” a lui David Kushner, despre ascensiunea companiei id Software (creatorii celebrelor „Doom” și „Quake”), a fost comandată de postul american de televiziune USA Network (creatorii serialului „Mr. Robot”) în 2019, ba chiar anunțaseră și actorii din distribuție. Însă de atunci n-am mai auzit nicio știre despre el. 

Abordare inedită

Filmul „Tetris” abordează un subiect atât de inedit (și, de ce să nu recunosc, drag mie) încât eram dispus încă de la început să-i iert eventualele lipsuri sau greșeli, însă din fericire nu e nevoie să o fac. Indiferent că este primul sau al 100-lea film despre un astfel de subiect, Tetris este o producție de sine stătătoare foarte bine realizată.

Atmosfera filmului poate fi descrisă ca o combinațiea între The Social Network al lui David Fincher și Bridge of Spies al lui Steven Spielberg. De fapt, pelicula jonglează cu mai multe genuri în același timp, fiind când o biografie, când o dramă corporatistă, când un thriller istoric, ba mai apar chiar și unele elemente de comedie și „buddy film”. Aceste componente se îmbină destul de natural, chiar dacă nu întotdeauna perfect. Interpretările mi s-au părut foarte bune, mai ales cele ale lui Edgerton și Efremov, personajele principale ale filmului, a căror prietenie frumoasă oferă un dram de căldură în atmosfera dezolantă a ultimilor ani ai Războiului Rece.

Fiind un fan al lui Pajitnov, am apreciat mult felul în care a fost portretizat în film și rolul destul de semnnificativ în intrigă, deoarece mă temeam că, având un actor tânăr și cunoscut ca Taron Edgerton în rolul principal, acest lucru avea să diminueze prezența creatorului original al jocului. Însă scenariul s-a dovedit unul reușit, dialogurile fiind chiar savuroase în câteva scene. Că veni vorba de scenariu, povestea are o desfășurare fluidă și captivantă (apar și unele scene de suspans), iar cu o durată de doar 118 minute (cu tot cu genericul de final) are șanse să-i atragă și pe cei care nu sunt fani ai filmelor biografice.

Montajul mi s-a părut excelent, iar tranzițiile dintre scene sunt simpatice, realizate în stilul unor animații de tip „8-biți” (deși gamer-ul din mine nu s-a abținut să nu observe că stilul de animație folosit e unul anacronic). Menționez, la final, și coloana sonoră originală bine realizată, precum și câteva alegeri foarte inspirate ale unor melodii licențiate, precum „The Final Countdown” a lui Europe și „Holding Out for a Hero” a lui Bonnie Tyler, care punctează două dintre cele mai memorabile scene ale filmului. 

Aspecte negative imputabile

La aspecte negative, aș menționa că filmul seamănă uneori prea mult cu un roman de John Le Carre. Aproape că te-ai aștepta ca, din moment  în moment, să-și facă apariția celebrul lui personaj, George Smiley, de după vreun colț de stradă. Nu cunosc chiar toate detaliile din spatele poveștii, însă sunt destul de sigur că Henk nu și-a luat pumni în figură ca James Bond și nici nu a participat, alături de Alexey, în urmăriri palpitante cu mașina pe străzile Moscovei.

Pe mine nu m-au deranjat chiar atât de tare aceste scene, deși sunt destul de bătătoare la ochi uneori și majoritatea își vor da seama ușor unde e trasă de păr povestea. Cinefilii care sunt de obicei deranjați de lipsa de fidelitate istorică s-ar putea însă să nu fie atât de iertători. E o chestiune de gust, bineînțeles, dar am considerat potrivit să o menționez. De asemenea, mi-ar fi plăcut să aflu mai multe detalii despre crearea jocului de către Pajitnov și plăcerea lui de a programa, filmul concentrându-se din păcate prea puțin pe aceste aspecte. 

Filmul „Tetris”, cu un subiect inedit și o poveste care îmbină mai multe genuri, este de neratat pentru iubitorii de jocuri video și filme biografice. Iar până vom avea un film de cinema despre Atari, id Software, Sierra, Activision, Nintendo, etc., rămâne, momentan, singura producție majoră de acest gen. 

Dar asta nu e un lucru rău. 

Comentarii Facebook

Un comentariu la „Filmul „Tetris”, una dintre cele mai frumoase surprize ale anului

  • 11 aprilie 2023 la 8:15
    Permalink

    In final, as spune ca „Tetris” este un film extrem de inteligent si captivant. Am invidiat actorship-ul lui, Taron Egerton, si m-a impresionat modul in care bine scrisa poveste nu numai ca te atrage, dar si ca te tine pe dibuite prin aglomeratia imensa a aspectelor complicate ale relatiilor comerciale si drepturilor de autor ale industriei jocurilor video. Asadar, iti recomand cu caldura acest film daca te intereseaza genul acesta de povesti, sau pur si simplu daca vrei sa vezi una dintre cele mai bune productii SF/F ale acestui an.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *