COVID-19 bilanț la 30 Octombrie 2020 – Național și județul ALBA.

Ți-a plăcut? Distribuie mai departe în rețeaua favorită!

COVID-19 bilanț la  30 octombrie 2020  conform Grupului de Comunicare Strategică. Acesta a anunțat că până astăzi,  30 octombrie , România a înregistrat un total de 235.586 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate  6.546  de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Până la această dată au decedat  6.867  persoane bolnave de COVID-19.

În intervalul 29.10.2020 (10:00) – 30.10.2020 (10:00) au fost raportate 103 decese (64 bărbați și 39 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani,  3 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 13 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani.

100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.236. Dintre acestea, 917 sunt internate la ATI. 

COVID-19 bilanț la 30 Octombrie 2020 la nivelul județului ALBA

Conform GCS, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 197 noi cazuri de COVID-19.

În total, de la începutul pandemiei în județul Alba au fost înregistrate 4.856 de îmbolnăviri.

Doi bărbați și o femeie au pierdut lupta cu viața după ce au fost infectați cu Sars-Cov-2.

Totalul deceselor în județul Alba de la începutul pandemiei a ajuns la 138 de persoane.

Incidența cazurilor noi de COVID-19 în ultimele 14 zile este de 3.96 (anterior 3,80) în județul Alba. La Aiud aceasta este de 6,18, (anterior 6,10), potrivit Direcției de Sănătate Publică Alba.

Cazuri Covid-19 depistate în 30 octombrie

Mai jos este lista localităților din care provin aceste cazuri:

 Aiud 12 

Abrud 4
Alba Iulia 43
Baia de Arieș 3
Blaj 7
Bucerdea Grânoasă 1
Bucium 1
Câlnic 1
Câmpeni 2
Cergău 1
Cigud 1
Crăciunelu de Jos 1
Cricău 3
Cugir 16
Cut 2
Daia Română 1
Doștat 2
Gârbova 42
Ighiu 1
Jidvei 1
Meteș 1
Mihalț 1
Ocna Mureș 8
Ohaba 1
Sântimbru 3
Săsciori 2
Sebeș 18
Sohodol 2
Șona 1
Șpring 1
Șugag 1
Teiuș 2
Unirea 1
Valea Lungă 2
Vidra 1
Vințu de Jos 2
Zlatna 3
Anchete epidemiologice în derulare 3

Statistică publicată de Direcția de Sănătate Publică Alba.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandat
Direcția de Sănătate Publică Alba a făcut publică lista cu…
Aiudeanul Portal Web