„Golful Francezului” – aventuri și romantism în Anglia secolului al XVII-lea

„Golful Francezului” este un roman de dragoste scris de către Daphne du Maurier și publicat în 1941. Probabil că unii deja s-au oprit la cuvintele „roman de dragoste”, dată fiind reputația genului, însă aparențele, în acest caz, s-ar putea să fie înșelătoare.

Protagonista romanului este Dona St. Columb, o tânără femeie ce face parte din pătura aristocratică a societății britanice de la sfârștiul secolului al XVII-lea. Deși este căsătorită cu un soț bogat și are doi copii, Dona este genul de persoană care ar fi preferat să se nască într-o ceată de nomazi și nu într-o familie înstărită. Drept urmare, ea disprețuiește viața din Londra și plăcerile frivole pe care le găsește acolo. Căutând o evadare din această existență fadă, Dona ia copiii și se mută pentru o vreme la Navron, domeniul unde soțul ei a copilărit, situat pe coasta Cornwall-ului. Aici, ascuns într-un golf secret, îl întâlnește pe Jean-Benoit Aubery, un pirat francez inteligent, rafinat și dornic de aventură. Găsind un suflet la fel de liber ca și al ei, Dona va începe o idilă cu acesta și va trăi o aventură de neuitat alături de echipajul corabiei „La Mouette”.

Așa cum am scris mai sus, unii vor avea probabil un soi de aversiune aflând că este un roman de dragoste. Dintre toate genurile de ficțiune literară, romanul de dragoste are probabil reputația cea mai proastă printre cititori. Într-o anumită măsură, e o reputație meritată, dat fiind stilul siropos și lipsit de pretenții estetice caracteristic genului.

„Golful Francezului” prezintă o viziune romanțată a istoriei

„Golful Francezului” conține câteva dintre clișeele genului, cum ar fi faptul că prezintă o viziune foarte romanțată a istoriei și a evenimentelor din acea vreme. Pirații, de exemplu, sunt prezentați ca un grup vesel de zurbagii, de parcă ar fi băieții din Peter Pan, care le fac feste englezilor ignoranți ce trăiesc lângă coastă.  De asemenea, conține o intrigă destul de previzibilă, cu un final cam convețional, menit să nu scandalizeze.

Cel mai deranjant lucru (și el destul de specific genului „romance”) au fost personajele secundare, majoritatea dintre ele fiind de umplutură (în cel mai bun caz) sau de-a dreptul enervante (în cel mai rău). Printre cei mai enervanți se numără vecinii Donei, care sunt prezentați ca niște englezoi pompoși, plictisitori și înceți la minte, precum și soțul acesteia, Harry, care efectiv e cireașa de pe tort, un individ atât de șters și de mediocru, încât își merită pe deplin adjective precum „idiot” sau „prostănac”. Chiar dacă du Maurier folosește aceste personaje pentru a prezentat un contrast între englezii convenționali și oamenii cu un spirit independent, precum Dona și Francezul, mă puteam lipsi liniștit de astfel de personaje, care doar plictisesc, enervează și trag în jos intriga.

Și totuși,  în ciuda unor defecte destul de evidente, mi-a plăcut foarte mult romanul, ba chiar e unul dintre preferatele mele dintre cele citite de mine anul acesta. Acest lucru se datorează în mare faptului că, deși e o carte care respectă convențiile genului ei, „Golful Francezului” este o poveste frumoasă, scrisă cu măiestrie.

Narațiunea cărții invită la lectură

Primul lucru care m-a atras la „Golful Francezului” a fost narațiunea extremă de plăcută, care practic te invită să mai răsfoiești o pagină, și încă una, și încă una, și încă un capitol… Înțelegeți ideea. Felul în care scrie du Maurier este absolut fermecător și dă gust unei intrigi care, pe mâna altui scriitor, ar fi fost banală.

Felul în care este construită povestea reprezintă un alt atu. Este ceea ce englezii numesc „escapism”, literatura care te ajută să evadezi din cotidian. Ce e „Insula Comorii” pentru copii și adolescenți, e „Golful Francezului” pentru adulți. Da, e o poveste cam nesofisticată, care a mai fost spusă și în trecut, într-o formă sau alta, dar nu de multe ori se întâmplă să fie povestită atât de frumos ca și aici. Faptul că prezintă o versiune romanțată a istoriei pare să funcționeze, paradoxal, în avantajul poveștii. E total neverosimilă pe alocuri, dar cumva, asta nu contează, deoarece te vrăjește aproape continuu. Nu știu cum a reușit du Maurier să facă acest lucru, dar dacă nici asta nu-i dovada unui talent remarcabil în ale scrisului, atunci nimic nu e!

În fine, o altă calitate a poveștii e faptul că reușește să combine mai multe elemente și stiluri din alte genuri literare. Are romantism. Are acțiunea palpitantă și suspansul romanelor de aventuri. Are umor. Are dialoguri savuroase. Are chiar și o scenă care parcă-i scoasă dintr-un thriller. Este ca un cockatil cu ingrediente proaspete. Unii, mai snobi, vor considera romanul un fel de „ciorbă” literară. O fi și asta, probabil, dar e greu de contestat talentul „bucătarului”.

Concluzie

„Golful Francezului” nu inovează literatura, nu aduce idei filosofice inedite și nici nu ne prezintă concepte noi legate de condiția umană. Cu toate astea, este o carte bine scrisă, cu un șarm aparte  și o poveste captivantă, a cărei simplitate funcționează în avantajul ei și pe care ai chef să o citești oricând, oriunde, în orice zi, pe orice vreme și în orice anotimp. Prin acest roman, du Maurier ne arată că nu e important CE poveștești, ci CUM povestești, și ne demonstrează că termenul de „roman de dragoste” nu trebuie să fie mereu unul peiorativ.