La mulți ani, Michael Mann! Un clasament personal al filmelor sale
Astăzi este ziua lui Michael Mann. Celebrul regizor american, care ne-a oferit filme precum Heat, The Insider și Collateral, împlinește 82 de ani. Am considerat asta a fi o ocazie excelentă pentru a face un clasament al celor 12 filme de cinema pe care acesta le-a regizat. Lista este, evident, una foarte subiectivă. Rugați pe oricine să vă facă un top personal, și garantat clasamentul fiecărui top va fi diferit. Asta deoarece filmele lui Mann sunt de o asemenea calitate, încât ați alege un preferat este un lucru foarte, foarte dificil.
Michael Mann: o scurtă biografie
Michael Kenneth Mann s-a născut în anul 1943, în orașul Chicago, statul american Illinois. Bunicii săi erau evrei care au emigrat din Rusia. În timp ce studia literatură engleză la Univesitatea din Wisconsin-Madison, acesta s-a îndrăgostit iremediabil de lumea filmului când a văzut comedia „Dr. Strangelove” a lui Stanley Kubrick.
Pe la mijlocul anilor 60, acesta s-a mutat în Londra pentru a studia la școala de film. După absolvire, a lucrat inițial ca producător pentru reclame și documentare. Câțiva ani mai târziu, după ce s-a mutat înapoi în Statele Unite, scenaristul Robert Lewin l-a învățat să-și perfecționeze arta scrisului. Cariera sa a avansat apoi rapid, devenind producător al serialului Crime Story și al mult mai celebrului Miami Vice. Prima sa peliculă de cinema, „Thief”, a fost lansată în 1981.
Filmografia lui Mann este foarte variată, filmele lui făcând parte din genuri diverse, cum ar fi crime-thriller (Thief, Collateral, Miami Vice, Heat, Manhunter, Blackhat), biografice (Ali, The Insider, Ferrari, Public Enemies), istorice (The Last of the Mohicans) sau groază (The Keep)
Filmele lui Michael Mann se remarcă prin filmări profesioniste, o imagine inedită, scenarii foarte bine scrise (Mann este autorul scenariului la majoritatea filmelor sale), o coloană sonoră de excepție (care combină compoziții originale cu melodii licențiate atent alese) și efecte sonore extrem de realiste (mai ales focurile de armă).
Iar acum…
Clasamentul
12. The Keep
Cel mai puțin reușit dintre filmele lui Michael Mann este și unul dintre cele mai inedite în filmografia sa. Bazat pe un roman de F. Paul Wilson, The Keep este un film de groază cu o premisă cel puțin interesantă: un grup de naziști care seamănă teroarea și moartea pe oriunde merg se trezesc la rândul lor terorizați și uciși de o entitate supranaturală ce-și are locul într-o fortăreață din Munții Carpați, în România. Dar, deși filmul este foarte bine filmat de Mann și are o poveste interesantă pe hârtie, intriga în sine este foarte haotică, motivul principal fiind o producție plină de probleme. Versiunea inițială a lui Mann era de 210 minute, dar aceasta a fost trunchiată la 120 de minute, pentru ca mai apoi să fie redusă la doar 96 de minute. Rezultatul este o poveste destul de slăbuță și alambicată, nu cu mult peste un film de groază de duzină. Sunt de remarcat atmosfera de film horror clasic (mai mult „Nosferatu” și „Frankenstein” decât „Vineri 13”), distribuția foarte bună (Jurgen Prochnow, Gabriel Byrne, Ian McKellen, Scott Glenn, etc.) și o coloană sonoră hipnotică semnată de cei de la Tangerine Dream, însă rămâne în continuare doar o altă producție de categoria B.
11. Blackhat
Un thriller decent, cu o intrigă interesantă ce are ca subiect atacurile cibernetice, însă nu se ridică la nivelul așteptărilor. Scenariul e funcțional, dar nu iasă în evidență, iar Chris Hemsworth nu prea este convingător în rolul de hacker. Nici restul distribuției nu impresionează, deși apar câteva nume cunoscute. Actrița principală, mai ales, mi s-a părut o decizie neinspirată, lucru destul de atipic pentru o producție Mann, unde distribuția este mereu unul din punctele forte. Blackhat nu e un film rău, dar e genul acela pe care-l vezi cu plăcere o singură dată, după care uiți repede de el și nu ai chef să-l mai revezi.
10. Miami Vice
Ceea ce se dorea un reboot al celebrului serial care a făcut valuri în anii 80 s-a dovedit mai degrabă un experiment semi-eșuat. Spun „semi”, deoarece filmul a avut parte de interpretări bune (mai ales din partea lui Colin Farell și Jamie Foxx, care intră bine în pielea personajelor principale, Sonny Crockett și Ricardo Tubbs) și un stil vizual absolut inedit, filmările superbe cu camera digitală dând impresia că te uiți la un episod din reality show-ul COPS, ceea ce sporește mult imersiunea. Principala problemă a lui Miami Vice însă, este lipsa unei intrigi captivante. Deși pe Wikipedia și Imdb este descris ca aparținând genului „action crime”, această descriere este destul de înșelătoare, deoarece singurele scene de acțiune au loc spre final (ce-i drept, sunt destul de bine realizate), restul filmului nefiind la fel de interesant. Fanii stilului lui Mann se vor delecta probabil, însă mulți nu vor aprecia deșfășurarea prea lentă a poveștii.
9. Ali
Un film biografic bun care prezintă zece ani din viața lui boxerului american Muhammad Ali (născut Cassius Marcellus Clay Jr.), începând cu victoria asupra campionului la categoria grea Sonny Liston și terminând cu celebrul meci „Rumble in the Jungle” (considerat unul dintre cele mai bune meciuri de box din istorie) dintre el și George Forman, prin care Ali și-a recâștigat titlul de campion mondial la categoria grea. Filmul beneficiază de o interpretare excelentă a lui Will Smith în rolul principal, o distribuție secundară bine aleasă, și meciuri de box pline de adrenalină, filmate cu măiestrie de Mann. Singurul defect major este faptul că poveștii îi lipsește profunzimea aceea dramatică pe care o au cele mai bune filme biografice, uneori având impresia că te uiți la o recapitulare seacă a realizărilor importante ale lui Muhammad Ali, care, combinat cu o durată lungă de 159 de minute, mai taie din entuziasmul vizionării. Totuși, calitățile de necontestat reușesc să acopere multe defecte.
8. Ferrari
Cel mai recent film al lui Mann, Ferrari este, în opinia mea, unul dintre cele mai bune din 2023. Aparținând genului biografic, acesta relatează cel mai tumultos an din viața lui Enzo Ferrari (Adam Driver), atunci când compania sa era în pragul falimentului, chiar în timp ce echipa de curse a acestuia se pregătea pentru ceea ce avea să fie ultima ediție a celebrei Mille Miglia din Italia. Spre deosebire de ultimele lui filme, Mann a optat pentru o filmare mai „clasică”, renunțând la camera digitală de mare viteză pe care o folosise înainte. Totuși, deși Ferrari nu mai are acel „look” distinct, rămâne în continuare o plăcere vizuală, mai ales în timpul curselor. Mi-au plăcut mult interpretările lui Driver și Penelope Cruz (care o interpretează pe soția lui Enzo, Laura Ferrari), iar intriga mi s-a părut a avea un echilibru bun între scenele dramatice și cele cu întreceri sportive. Recomandat fanilor sporturilor cu motoare, și nu numai.
7. Public Enemies
O biografie a lui John Dillinger, celebrul bandit care a fascinat presa și opinia publică deopotrivă, și a dat mari bătăi de cap poliției, în America anilor 30. Public Enemies este un „gangester flick” de modă veche, cu un stil vizual inedit (asemănător lui Collateral și Miami Vice), efecte sonore de calitate și o distribuție excelentă. Povestea are toate ingredientele necesare: suspans, acțiune și romantism. Johnny Depp este savuros în rolul fermecătorului Dillinger, Christian Bale îl interpretează convingător pe Melvin Purvis, agentul FBI care l-a vânat, iar Mario Cottilard este încântătoare în rolul iubitei lui Dillinger, Billie Frechette. Nici restul distribuției nu se lasă mai prejos, cu un ansamblu interpretat de actori grozavi precum Billy Crudup, Stephen Lang, Jason Clarke, Stephen Graham și Giovanni Ribisi. Finalul filmului face toți banii iar ultimele replici par desprinse dintr-o peliculă clasică cu gangsteri. De neratat, mai ales pentru fanii genului, indiferent dacă vă place sau nu Mann.
6. Collateral
Un thriller de excepție care prezintă un palpitant joc de-a șoarecele și pisica între un asasin profesionist și taximetristul care se trezește complicele fără voie al acestuia. Collateral este prima producție unde Mann a folosit camera digitală Viper FilmStream High-Definition (pe care avea să o folosească și în Miami Vice și Public Enemies), ceea ce oferă filmului un stil vizual nemainîntâlnit pe atunci. Tom Cruise joacă excelent rolul lui Vincent, un asasin profesionist lipsit de scrupule, iar Jamie Foxx este convingător în rolul lui Max Durocher, un taximetrist cu conștiință, cu care publicul va simpatiza și se va identifica ușor. Suspansul este la el acasă, iar tensiunea dintre cele două personaje nu se disipează decât la final. Interesant de la început până la sfârșit, Collateral este acel rar thriller care mulțumește pe toată lumea.
5. Thief
Spre deosebire de alți regizori, ale căror prime pelicule sunt mai degrabă niște încercări timide, primul film al lui Mann este unul dintre cele mai bune ale sale. Thief este un neo-noir grozav, cu o poveste bună de la cap la coadă,o imagine superbă și o coloană sonoră inedită compusă de formația germană Tangerine Dream. Interpretările nu sunt nici ele mai prejos. Se remarcă mai ales James Caan, în probabil cel mai „cool” rol pe care l-a avut vreodată. Suspans, acțiune și răzbunare, într-un debut regizoral de zile mari. Este un film care trebuie efectiv văzut, deoarece nicio descriere nu-i face pe deplin dreptate.
4. Heat
Considerat un clasic al genului crime-thriller, lui Heat nu-i lipsește aproape niciun ingredient al unui film de succes: interpretări excepționale, coloană sonoră de zile mari, un scenariu sofisticat în cel mai bun sens al cuvântului, dialoguri inteligente și scene de-a dreptul antologice (cea cu jaful băncii fiind considerată ca având unul dintre cele mai bune schimburi de focuri din toate timpurile). Al Pacino și Robert De Niro sunt absolut superbi în rolul de copoi și hoț, fiecare încercând să fie cu un pas înaintea celuilalt. Nici restul distribuție nu este mai prejos, Val Kilmer, Tom Sizemore și Ashley Judd întregind un tablou complet. Nimic nu mi s-a părut în plus în Heat, toate intrigile secundare se potrivesc organic întregului. Cu toate acestea (și motivul pentru care este „doar” pe locul patru), filmul mi s-a părut prea lent pentru gustul meu. Nu-mi pot da seama de ce, dar e ceea ce vorbitorii de engleză numesc un „slow-burn”. Deși n-aș tăia personal nicio intrigă secundară, aveam uneori impresia că filmul zice în două-trei scene ce ar fi putut cu ușurință să spună într-una singură (întâmplător, este și cel mai lung film al lui Mann). Dar asta e doar opinia mea subiectivă. Obiectiv vorbind, Heat este un thriller aproape ireproșabil, cu care puțini regizori se pot lăuda.
3. The Insider
The Insider este primul film biografic al lui Mann, și cel mai bun al lui aparținând acestui gen. Se remarcă printr-un scenariu captivant, cu dialoguri bine scrise și interpretări grozave din partea lui Al Pacino și Russel Crowe. Deși povestea unui avertizor de integritate cu privire la practicile din industria de tutun nu sună prea palpitant pe hârtie, toți cei care au văzut filmul vă vor spune că nimic nu poate fi mai fals. În ciuda duratei lungi de 158 de minute, filmul reușește să-ți mențină atenția și interesul. De asemenea, The Insider reușește să surprindă perfect o atmosferă de paranoia pe aproape toată durata lui, Jeffrey Wigand (personajul principal, interpretat de Crowe) fiind hăituit de lacheii corporatiști care vor ca acesta să-și țină gura și să nu dezvăluie secrete care-i vor costa milioane de dolari. The Insider este genul acela de film biografic pe care mulți visează să-l facă, dar puțini reușesc la fel de bine cum a făcut-o Mann.
2. Manhunter
Probabil cel mai subapreciat thriller al anilor 80 și unul dintre cele mai subapreciate vreodată, Manhunter este pur și simplu de neratat dacă ești un fan al genului. O adaptare după romanul „Red Dragon” al lui Thomas Harris, Manhunter este povestea lui Will Graham (William Petersen), un genial criminalist aflat pe urmele unui criminal în serie notoriu, al cărui „modus operandi” este de-a dreptul tulburător. Cu o imagine superbă și o coloană sonoră excepțională, cu melodii bine alese, Manhunter m-a ținut efectiv „hipnotizat” pe toată durata lui. Are multe scene memorabile, iar cea în care privitorul vede în mod distorsionat interacțiunea nevinovantă dintre două persoane, din perspectiva criminalului, mi s-a părut o lovitură de maestru a lui Mann. Filmul este inedit și pentru faptul că este primul în care apare arhicunoscutul personaj al lui Harris, doctorul Hannibal Lecter, jucat aici de către actorul britanic Brian Cox. Deși nu la fel de bun ca Anthony Hopkins în rol, interpretarea lui Cox mi s-a părut foarte bună, iar felul în care acesta interpretează un criminal psihopat, căruia moartea și suferința altora îi oferă o plăcere perversă, mi-a dat efectiv fiori. Nici William Petersen nu se lasă mai prejos, jucând excelent rolul unui om hăituit de acel gen de demoni cu care te „molipsești” atunci când ocupația ta e să oprești monștrii cu chip uman de la a face lucruri de neimaginat pentru un om sănătos psihic. Unul dintre cele mai bune thrillere pe care le-am văzut, și incontenstabil unul dintre cele mai memorabile.
1. The Last of the Mohicans
Deși va părea surprinzător pentru mulți, consider că The Last of the Mohicans este cel mai bun film al lui Michael Mann. Nu este cel mai bine scris, nu are intriga cea mai complexă, nu are cele mai bune interpretări (cu toate astea, Daniel Day Lewis și Madeline Stowe sunt absolut minunați în el), însă ce a reușit să facă Mann în acest film depăsește, pentru mine, ce a făcut în celelate. The Last of the Mohicans este o adaptare a romanului omonim scris de James Fenimoe Cooper, însă scenariul este, în același timp, un remake după filmul cu același nume din 1936. Luând elemente din roman și din scenariul vechi, Michael Mann a creat o versiune pe care eu îndrăznesc să o găsesc superioară ambelor. Deși se îndepărtează uneori radical de materialul sursă, pur și simplu nu-mi pot imagina o ecranizare mai bună a poveștii, care să fie la fel de spectaculoasă și să ofere spectatorului emoțiile pe care mie mi le-a dat, exact așa cum nu mi-aș putea imagina vreodată un remake la The Lord of the Rings. Poate sună exagerat, însă acestea sunt sentimentele pe care le-am simțit vizionând filmul. Imaginea este absolut superbă, filmarea și montajul au amprenta unui maestru, scenele de acțiune sunt convingătoare iar coloana sonoră este incontestabil cea mai bună din orice film al său. Finalul este o adevărată avalanșă de sentimente, un „rollercoaster emoțional”, cum ar zice unii. Ultimul sfert de oră din film este absolut memorabil, genul acela de scene care-ți rămân în minte pentru totdeauna. În doar 112 minute, Michael Mann a realizat ceva cu care puțini regizori, de la Hollywood și din întreaga lume, se pot lăuda: magie cinematografică pură!
