Va anunța Trump ieșirea din NATO în viitorul apropiat? Surse americane susțin că este posibil.
După întâlnirea dezastruoasă dintre Volodimir Zelensky și Donald Trump la Casa Albă, încep să apară speculații tot mai sumbre din partea analiștilor politici și militari. Una dintre acestea ar putea da peste cap pacea și ordinea mondială: Trump ar vrea să anunțe ieșirea din NATO! Și asta, în viitorul apropiat.
Liz Cheney a reacționat la o eventuală retragere din NATO
Liz Cheney, fostă parlamentară din partea Republicanilor, a criticat presupusa intenție a lui Trump de a scoate Statele Unite din NATO. Monitorul Apărării relatează că aceasta a scris pe o rețea de socializare că: „Donalt Trump, JD vance și Elon Musk au arătat clar cine sunt. Doar proștii – sau instrumentele Kremlinului – ar abandona NATO, ar fi fost de partea Rusiei și ar cere Ucrainei să se predea în fața agresiunii brutale a lui Putin”.
Liz Cheney a continuat: „Iată un adevăr: Putin a invadat Ucraina. NATO este cea mai de succes alianță militară din istorie. Din 1945, conducerea americană a asigurat libertatea și securitatea pentru noi și pentru milioane de alții din întreaga lume. Împreună cu aliații noștri, am învins Uniunea Sovietică – un imperiu atât de malefic încât a trebuit să construiască gulaguri și ziduri pentru a-și ține propriul popor. Distrugerea alianțelor Americii și abandonarea cauzei libertății este de neapărat din punct de vedere moral și strategic. Putin va pune în buzunar concesiile naive ale lui Trump și va cere mult mai mult. Împăciuirea face ca un război mai larg să fie mai probabil, nu mai puțin.”
Tot mai mulți republicani susțin retragerea din NATO
Desigur, nu este prima oară când Trump și-a anunțat ideea de a scoate țara sa din NATO, doar că de data asta se pare că și mulți dintre republicani agreează ideea și o consideră la modul cel mai serios.
Recent, Mike Lee, senator republican a declarat într-o postare pe X (Twitter) că „este timpul să părăsim NATO și Uniunea Europeană”. Acesta a primit aprecierea și susținerea lui Elon Musk, care i-a răspuns tweet-ului cu un „Sunt de acord”.
Donald Trump a spus că va face un anunț important în cadrul discursului său către Congres de marți. Mulți se tem că importantul anunț ar fi o confirmare oficială a intenției sale de a ieși din NATO.

