Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov)

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov) este sfântul ocrotitor al cetății Bucureștilor fiind sărbătorit la 27 octombrie .

            Viața

            Acest cuvios Parinte s-a născut în timpul împăraților româno-bulgari Petru și Asan (secolul al XIII-lea),  într-un sat mic numit Basarabov sau Basarabi (în Bulgaria de azi), așezat pe apa Lomului. S-a născut din părinți săraci, dar buni creștini dreptmăritori.

            Așa cum se menționează în Viețile Sfinților, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), a fost inițial păstor de vite în satul său natal.

            Nu sunt cunoscute prea multe detalii din timpul vieții sale, însă se menționează o cunoscută întâmplare care a constituit începutul unei viețuiri ascetice: Într-o zi, pe când umbla prin fânul înalt, după vitele satului, a strivit, din nebăgare de seamă, puii golași dintr-un cuib de pasăre. Atât de vinovat s-a simțit în inima lui încât și-a pedepsit piciorul păcătos, nemaiîncălțându-l vreme de trei ani, nici vara, nici iarna. Ulterior, a îmbrăcat haina monahală la o mănăstire care era înăuntrul unei peșteri, situată nu departe de satul său.  În această peșteră a petrecut Cuviosul Dimitrie în post, în rugăciune și în toate cele de taină numai de Dumnezeu știute până la plecarea sa din viața aceasta. Cunoscându-și dinainte sfârșitul, Cuviosul a închis gura peșterii cu pietre și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

s-a retras într-o peșteră pe apa Lomului în sus, unde era o mănăstire. 

Aflarea Sfintelor sale moaște și mutarea lor

             Multă vreme trupul său nu a putut fi aflat, însă venind odată apa Lomului mare au căzut cele două pietre, care erau în apropierea peșterii, împreună cu moaștele sfântului, rămânând acolo până au fost aflate printr-o minune. Deci, vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis unei copile care pătimea de duh necurat și i-a zis: „Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă – și i-a arătat locul -, eu te voi tămădui.” 

            Și dacă s-a sculat copila dimineața, a spus visul părinților ei și așa adunându-se preoți și oameni mulți, s-au dus la locul acela, unde de multe ori se arăta lumina și cei ce vedeau socoteau a fi comoară și au gasit pe sfântul, precum a zis îngerul, întreg și luminat ca soarele și luându-l l-au dus la biserica din sat cu mare cinste.

Aducerea moștelor la București

Știrea despre aflarea moaștelor Sfântului s-a răspândit repede, astfel că domnitorul de atunci al Țării Românești a trimis mai mulți preoți și boieri ca să le ia și să le aducă la biserica de la Curtea domnească. Însă nevoind atunci Sfântul să meargă la București, după ce au mers o vreme, în dreptul unei fântâni, moaștele s-au făcut foarte grele și nu au mai putut fi mutate. Atunci, punând moaștele Sfântului într-un car la care au înjugat doi junci neînvățați, i-au lăsat să meargă unde vor voi, iar aceștia s-au întors în satul Basarabi. Întorcându-se trimișii la București și povestind cele întâmplate, domnitorul Țării Românești a trimis atunci bani și s-a ridicat o biserică în cinstea Cuviosului Dimitrie acolo, unde au fost așezate și moaștele Sfântului.

În vremea războiului între Imperiul Rus și cel Otoman, între 1769-1774, cucerind rușii întreaga zonă, au ajuns și în câteva sate de peste Dunăre, între care și Basarabi, de unde moaștele Sfântului au fost luate de generalul Piotr Saltîkov spre a fi duse în Rusia. Însă un creștin din Țara Românească, Hagi Dimitrie, le-a cerut de la general ca răsplată și răscumpărare pentru cele suferite în timpul războiului. Generalul a dăruit atunci moaștele Sfântului Țării Românești, fiind primite de mitropolitul de atunci, Grigorie al II-lea al Ungrovlahiei și de tot poporul cu mare cinste. Moaștele Sfântului au fost așezate în Catedrala mitropolitană a Ungrovlahiei, la București, unde se găsesc până astăzi. În vremea aceea, pentru rugăciunile Sfântului, a încetat nu doar războiul, ci și o epidemie de ciumă ce se pornise în acea vreme. Mâna dreaptă a Sfântului a fost trimisă însă la Kiev.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou proclamat ocrotitor al Bucureștilor

            Sfântul Dimitrie cel Nou a fost proclamat ocrotitor al Bucureștilor în anul 1792, în vremea Mitropolitului Filaret al II-lea (1792-1793). Datorită cinstirii sale, Patriarhul Justinian Marina propune Sfântului Sinod generalizarea cultului său în Biserica Ortodoxă Română și proclamă canonizarea Sfântului Dimitrie în anul 1955. Biserica Ortodoxă Română și cea Bulgară îl prăznuiesc la data de 27 octombrie, zi în care racla cu sfintele sale moaște este așezată spre închinare credincioșilor pe Dealul Mitropoliei, într-un frumos baldachin împodobit cu flori.

Minunile sfântului

Multe dintre minuni s-au petrecut cu moaștele sale încă de când se aflau în Basarabi. Căci din prea multa evlavie către sfântul, mai mulți credincioși și credincioase au încercat să fure părticele din acestea ; fie nu s-au putut mișca din loc, fie au rămas ca împietriți, pentru că sfântul nu voia să îngăduie asemenea lucruri, astfel că numai după ce și-au cerut iertare de la Sfântul Dimitrie au putut pleca vindecați.

Un episcop de Preslav, pe nume Ioanichie, îmbolnăvindu-se greu, a fost adus la biserica Sfântului și, adus fiind de cei care îl purtau în vremea Sfintei Liturghii, după trei ceasuri s-a ridicat sănătos, putând să umble singur.

De asemeni, de când moaștele Sfântului au fost aduse la București, Cuviosul Dimitrie a făcut multe minuni, aducând vindecări, ocrotind orașul și dăruind multe binecuvântări celor ce se închină cu credință la Sfintele sale Moaște.

Domnitorii Ţării Româneşti au apelat la puterile Sfântului în numeroase ocazii, moaştele sale fiind scoase în procesiune prin Bucureşti de mai multe ori. Astfel, în 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capat epidemiei de ciuma, în 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, în speranţa opririi epidemiei de holeră şi în 1827, în timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie.

Acestea și multe alte minuni a făcut Sfântul Dimitrie, care însă n-au fost scrise.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin