Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor

Ți-a plăcut? Distribuie mai departe în rețeaua favorită!
121565_sfantul-dimitrie-basarabov-

  Troparul Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou (glasul al 8-lea)

            „Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând crucea, ai urmat lui Hristos,
şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet,
de lucrul cel nemuritor.Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Dimitrie, duhul tău.”

Viaţa

Sf. Dimitrie cel Nou s-a născut într-un sat mic şi neînsemnat, Basarabov, la sud de Dunăre. Era situat la 2-3 kilometri de cetatea Rusciuc, pe malul râului Lom. Provenea dintr-o familie nu de neam mare ca nume si avere. Părinţii săi, ortodocşi de origine valahă, au fost oameni săraci, care se îndeletniceau cu agricultura şi creşterea animalelor. Sfântul a fost păstor de vite în satul natal.


Cât priveşte veacul în care s-a născut Sfântul, nu se ştie sigur. Unii istorici spun că a trăit în secolul al XII-lea. Era pe vremea Imperiului vlaho-bulgar, înfiinţat în 1185 la Târnovo de fraţii Petru şi Asan. Cei mai mulţi însă susţin că a trăit în secolul al XIII-lea. Într-o copie a Istoriei slavo-bulgare făcută de ieromonahul Pantelimon este scris că Sfântul Dimitrie a trăit în secolul al XVII-lea. Paisie de la Hilandar vine şi el cu ipoteza că sfântul trăia pe la 1685.

De mic s-a străduit să ducă o viaţa virtuoasă, în post şi rugăciune. Într-o zi, pe când se afla la păşune cu vitele, a călcat din greşeală pe un cuib de pasăre acoperit de ierburi. A a strivit puişorii care se aflau în el. Profund mâhnit, s-a hotărât, spre pocăinţă, să se lase desculţ timp de trei ani. Fie iarnă, fie vară, cu piciorul care strivise cuibul, faptă considerată de el a fi ca o crimă.

Viața monahală


Au trecut mulţi ani şi lumea uitase de existenţa acestui pustnic, până într-o zi, când – la trei veacuri după moartea Sfântului – o inundaţie a făcut ca apele râului să urce până la peşteră. Curentul a ridicat lespezile de piatră şi a purtat cu el, îngropat în noroi, trupul rămas nestricat.


„Vroind însă Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis la o copilă a unui evlavios creştin, ce pătimea de duh necurat, zicându-i: „De mă vor scoate părinţii tăi din apă, eu te voiu tămădui”. Şi dacă s-a sculat copila dimineaţa, a spus visul ce a văzut părinţilor ei, şi aşa adunându-se preoţi şi oameni mulţi, s-au dus la locul acela, unde de multe ori se arata lumină, şi cei ce vedeau, socoteau a fi o comoară, şi au găsit pe Sfântul precum a zis îngerul, întreg şi luminat ca soarele, şi luându-l, l-au dus în satul Basarabov”

Prima încercare de a aduce moaştele la Bucureşti

A rămas în tradiţia bisericească un episod legat de moaştele Sfântului Dimitrie din Basarabi. Se spune că foarte mulţi oameni bolnavi, care veneau la Basarabi şi se închinau moaştelor sfântului, se vindecau de boli incurabile, acestea nefiind singurele minuni făcute de sfânt. Un domnitor al Ţării Româneşti, al cărui nume tradiţia bisericească nu-l menţionează, ar fi dorit mult să aibă la Bucureşti moaştele sfântului de la Basarabi, plătind în acest sens o sumă foarte mare de bani.

Deci, mergând trimişii Domnului în satul Basarabov, au luat moaştele sfântului şi au pornit cu ele ca să le aducă în Valahia. Ajungând cu ele până aproape de un sat care se cheamă Ruşi, au stat sfintele moaşte la o fântână şi de acolo sfântul n-a mai vrut să meargă mai departe.

Văzând preoţii şi boierii acea minune şi nedumerindu-se ce să fie, au înjugat doi juncani tineri neînvăţaţi la carul cu moaştele sfântului şi i-au lăsat să meargă unde vor voi ei, căci din aceasta se va şti şi voia sfântului. Atunci juncanii s-au întors îndată la Basarabov cu moaştele sfântului şi au stat în mijlocul satului. Iar preoţii şi boierii, întorcându-se fără nici o ispravă, au spus celui care i-a trimis despre toate acestea. Domnul Valahiei a trimis boieri cu bani şi au făcut o biserică cu numele cuviosului Dimitrie în satul Basarabov, în care au aşezat moaştele sfântului.

Moaştele în Bucureşti

Aducerea moaştelor Sfântului Dimitrie din Basarabi s-a petrecut mai târziu, în urma războiului ruso-turc dintre anii 1768-1774. La finalul războiului, moaştele Sfântului au fost luate de generalul rus Piotr Saltîkov, care dorea să le ducă în Rusia pentru a le salva de profanarea turcilor. La trecerea cortegiului cu sfintele moaşte prin Ţara Românească, la rugăminţile mitropolitului Grigorie al II-lea de la Colţea (1760 -1787) şi a unui negustor bogat, Hagi Dimitrie, ele au fost dăruite românilor, ca despăgubire pentru pagubele pricinuite de războiul ruso-turc. Binecredinciosul general rus a luat cu el doar o mână a Sfântului Dimitrie pe care a trimis-o la Lavra Pecerska de la Kiev.
Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost aşezate la Catedrala patriarhală din Bucureşti în anul 1774 la 13 iulie.

O tentativa nereuşită de furt a moaştelor

În timpul ocupaţiei germane din Primul Război Mondial, soldaţii bulgari au încercat să fure moaştele pentru a le duce în Bulgaria. Despre acest moment avem mărturia consemnată de arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, Raymund Netzhammer: „Duminică, 17 februarie 1918. Astăzi dimineaţă la ora 4 clopotul de la Mitropolie a bătut vreme îndelungată. A fost semn de alarmă şi doliu, deoarece în timpul nopţii se dăduse o spargere la biserica mitropolitană ortodoxă, de unde fuseseră furate moaştele veneratului şi foarte des invocatului Sf. Dimitrie.

Vizita la mitropolit

La observaţia mea cum că soldaţii au fost probabil bulgari, mitropolitul mi-a spus prudent: „Nu se ştie cu certitudine; trebuie mai întâi să se facă cercetări.” Când am menţionat faptul că bulgarii şi-l revendică pentru ei drept sfânt naţional pe Sf. Dimitrie şi că îi descriu originea de la Basarabov, mitropolitul mi-a demonstrat caracterul eronat al acestei concepţii. (…) Puteai să-ţi dai seama lesne în cursul discuţiei de faptul că mitropolitul nu nutrea sentimente de prietenie faţă de bulgari şi că această faptă ticăloasă îl ofensase teribil de mult. (…) Când am plecat, biserica mitropoliei era plină de credincioşi, iar mulţi dintre ei urcau dealul în pelerinaj”.

Tentativa de furt eșuată

Dar tentativa de furt nu a avut izbândă. În fuga lor, bulgarii, nu au ajuns însă prea departe pentru că asupra Capitalei s-a lăsat în noaptea. În dimineaţa care a urmat era o ceaţă groasă. Din această cauză multă vreme au rătăcit prin Bucureşti, neaflând drumul care îi scotea afară din oraş. Alertate, autorităţile române s-au plâns generalului german Zack, care a ordonat oprirea şi întoarcerea convoiului bulgar.
Acelaşi prelat nota pe 19 februarie 1918 că la ora 6 clopotul Mitropoliei suna. Era semn că moaştele fuseseră readuse în catedrală.

Minunile – Izbăvitor de ciumă, secetă şi holeră, cutremure

Minunile pe care le-a făcut Sfântul Dimitrie în timp sunt multe, unele consemnate în documente, altele nu..

În timpul «ciumei lui Caragea» (izbucnită chiar în a doua zi a domniei lui) între anii 1812–1813. „Au murit până la 300 de oameni pe zi şi se crede că numărul morţilor în toată ţara a fost mai mare de 90.000. Contagiunea era aşa de primejdioasă, încât cel mai mic contact cu o casă molipsită ducea moartea într‑o familie întreagă. Violenţa era aşa de mare, încât un om lovit de ciumă era un om mort”, scria academicianul Ion Ghica. Astfel, la cererea lui Vodă, călugării de la Catedrala mitropolitană au scos în procesiune moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou şi împreună cu călugării, preoţii şi credincioşii au mers împrejurul Bucureştiului. Rugăciunile Sfântului Dimitrie cel Nou i-au scăpat pe bucureşteni de teribila plagă.


Dimitrie Papazoglu scrie în „Istoria fondărei oraşului Bucureşti” că la 1827, sub Grigore Ghica Vodă, o secetă a lovit ţinutul Munteniei. S-a făcut o procesiune cu moaştele ocrotitorului Bucureştiului, care, purtate pe umeri de către preoţi, au fost duse pe câteva străzi ale oraşului. „Când sosiră în capul podului Mogoşoaiei, începu să plouă. Vodă şi boierii şi norodul care erau după Sfânt fură udaţi până la piele. Şi ploaia a ţinut trei zile, cu mici întreruperi„.

Procesiunea din timpul epidemiei de holeră


De asemenea, şi în alte vremuri de necazuri şi de nevoi, moaştele sfântului au fost purtate în procesiune. Așa s-a întâmplat în 1831, când a apărut holera şi mulţi bucureşteni au fugit din Bucureşti, lăsându-l aproape pustiu. La porunca generalului Kiseleff, preşedintele Divanului Ţării Româneşti, moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost duse pe Câmpia Filaret, unde mitropolitul şi călugării au făcut rugăciuni pentru încetarea molimei, în prezenţa generalilor şi ofiţerilor ruşi, a boierilor, clerului şi poporului care mai rămăsese în oraş. „Din ziua aceea şi până la începutul lunii octombrie a scăzut repede numărul morţilor, care până atunci atinsese 160 pe zi„, arată în memoriile sale colonelul D. Papazoglu.

Izbăvirea de cutremure

O altă minune a fost  izbăvirea pe care a adus-o în anul 1940 de cutremurele care nu mai încetau. Întreaga Capitală a Ţarii a făcut procesiune mare cu Moaştele Sfântului Dimitrie, după care lumea s-a liniştit sufleteşte. Şi mare a fost mila lui Dumnezeu, că a oprit şi cutremurele.

Faptul că Biserica Patriarhală nu a fost atinsă în timpul bombardamentelor din al doilea război mondial, în vara anului 1941, venind necredincioşii bolşevici să arunce bombe asupra Catedralei Sfintei Patriarhii, nici una n-a căzut pe această sfântă bisericăîn care se aflau Sfintele Moaşte, ci toate în jurul ei, şi ceva mai mult, ele au căzut nu pe case, ci pe locuri virane, sau pe străzi… ca şi faptul că n-a fost demolată cum voia Ceauşescu  în 1984, sunt alte minuni săvârşite de cuvios.

Si aşa multe şi nenumărate minuni se fac zilnic la Racla Sfintelor Moaşte ale Sfântului Dimitrie. Acolo credincioşii vin cu credinţă, se roagă pentru izbăvirea de boli, de patimi, de primejdii şi de toată nevoia… Şi aceste împliniri de cereri le simt cei care se roagă cu credinţă şi cu gândul cel bun. Și o mărturisesc iarăşi în taină preoţii care înalţă apoi tot pe atâtea rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu şi Sfântul Dimitrie care le-a împlinit ruga.

Ocrotitorul sfânt al Cetăţii lui Bucur

Ca o confirmare a evlaviei bucureştenilor, dar nu numai a lor, faţă de sfânt, după cum scrie în 1887 Episcopul Melchisedec Ştefănescu, Sfântul Cuvios Dimitrie a fost declarat ocrotitor al Bucureştilor de către Mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793).
Mai târziu la 27 octombrie 1955, patriarhul Justinian, alături de ierarhi români şi străini, credincioşi bucureşteni şi din întreaga ţară, proclamă în chip solemn cinstirea Sf. Dimitrie cel Nou la nivelul Ortodoxiei româneşti.

Pelerinajul în perioada interbelică

Despre pelerinajul de praznicul Sf. Dimitrie cel Nou avem mărturii de la Dudu Velciu, secretarul personal al patriarhului Miron Cristea. Acesta nota: „Luni, 25 octombrie 1937, Priveghere de hramul Sf. Dumitru Basarabov la Catedrala (mitropolitană) patriarhală din Bucureşti.
Dimineaţa, la ora 8:00, s-a scos din Palatul patriarhal racla veche, încrustată, din lemn, a Sf. Dimitrie din Basarabov, ale cărui moaşte se află în Catedrala patriarhală. Moaştele sfântului au fost aduse din catedrală şi depuse în raclă la ora 15:00 de un sobor de clerici: călugări şi preoţi de mir.

În jurul raclei s-au postat opt jandarmi în uniformă de gală pentru straja sfântului şi pentru menţinerea ordinii. Racla este aşezată în faţa catedralei, în stânga scărilor de la intrarea principală. În partea dreaptă a scărilor se află două măsuţe, cu hârtie, pe care-şi scriu credincioşii acatistele; în stânga scărilor alte trei: la două dintre acestea este câte un călugăr de la nou-înfiinţata Mănăstire Antim din Bucureşti.

Călugării scriu acatistele dictate de credincioşi. La cea de-a treia măsuţă, un tânăr civil vinde lumânări lângă raclă, iar un călugăr miruieşte credincioşii care au sărutat moaştele sfântului. Pe ambele intrări care duc la Dealul Mitropoliei urcă mulţime de credincioşi. Din toate clasele sociale, încet, încet, în tăcere. Vor să-şi lepede păcatele la picioarele sfântului. Până la ora 17:00 s-au adunat până la aproape de 1.000 de credincioşi, majoritatea femei, bărbaţii fiind la serviciu. Fiecare intră în catedrală, se închină, face o rugăciune sau spune un „Doamne ajută!”, după care trece, sărută mâna sfântului, se miruieşte şi trece alături”.

Viaţa Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, ilustrată pe raclă

Viaţa sfântului este prezentată în ilustraţii pe racla unde se păstrează odoarele sale sfinte. Pe capacul raclei este reprezentat chipul sfântului, în mărime naturală, cu camilafcă şi schimă. Pe părţile laterale ale raclei sunt opt iconiţe realizate în relief. Acestea înfăţişează scene din viaţa Cuviosului Dimitrie cel Nou, despărţite de câte un stâlp de argint.

Un nume plin de sfinţenie

Ori­gi­nea numelui Dimitrie/Dumitru e grecească şi aminteşte de vechea zeiţă Deme­ter. Creşti­nis­mul a impus numele mas­culin Demetrios, ex­­plicat uneori ca simpli­ficare a lui demo­meter, «maica po­po­rului» (demos = popor; meter = mamă), pronunţat în neogreacă dimomitir. La noi, pe lîngă numele bărbăteşti Du­mitru, Dimitrie (cu prescurtări ca Mitrea, Mitru, Mitu, Dim, Dima. Dar şi dimi­nutive ca Mitruş, Mitruţ, Mitrel, Mitrică, Mituş, Mituţ, Mitel, Mitică, Dimuţ etc., iar uneori Mitty, sub in­fluenţă occi­dentală).

Există şi numele femeiesc Dumitra (de unde Mita şi alte forme diminutivate), încă destul de răspândit în mediul rural. Dumitru e frecvent şi ca nume de familie, de la care se trag numeroase altele: Dumitrescu, Dumitriu, Dumitraşcu, Dumitrache, Dumitrean(u), Dumitran, Dumitrana, Dumitra, Dumitreasa, Dumitraş, Dumitrel, Dumitriţă. Mitru, Mitrică, Mitriţă, Mitrea, Mitrescu, Mitu, Mitulescu, Mitescu, Mitică, Mitoi, Dima, Dimulescu, Dimache, Adumitrei, Adumitresei etc.

Mic şi nebăgat în seamă de oameni, sărac şi fără înţelepciunea veacului său, şi totuşi având cu el numai comoara cea cerească a învăţăturii sfinte pe care a trăit-o. A fost înălţat de Dumnezeu la atâta cinste, iar acuma creştinătatea dreptmăritoare se închină şi se roagă Lui şi sfintelor Sale Moaşte…

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandat
Vaccinul Oxford Covid-19, va fi disponibil înainte de sfârșitul anului,…
Aiudeanul Portal Web