CODA, un film frumos, în competiția de anul acesta pentru Oscar

Un remake al filmului franțuzesc „La Famille Belier” (2014, Eric Lartigau), CODA spune povestea lui Ruby Rossi (Emilia Jones), o tânără adolescentă, singura persoană din familia ei care nu suferă de deficiențe de auz, mama, tatăl și fratele său mai mare fiind surdo-muți.

Ea este ceea ce englezii numesc „child of deaf adults” (coda), de aici și titlul filmului. Ruby își iubește mult familia și-și însoțește tatăl și fratele pe mare pentru a pescui, activitate care constituie principala lor sursă de venit. Fata are de asemenea și un talent muzical remarcabil, lucru care nu trece neobservat. Profesorul de la corul la care s-a înscris de curând chiar crede că are mult potențial și ar trebui să se înscrie la un colegiu de muzică după ce termină liceul. Însă acest lucru ar îngreuna afacerea familiei. Într-o lume în care cei surdo-muți sunt adesea neînțeleși și discriminați, Ruby reprezintă un mod de integrare a familiei în societatea de zi cu zi. De aici pornește și principalul conflict al poveștii: va reuși Ruby să-și urmeze visele dar în același timp să fie fidelă familiei?

CODA o producție proaspătă, cu interpretări fermecătoare

CODA este un film frumos, cu un scenariu bine scris și chiar amuzant pe alocuri, și cu personaje simpatice, bine creionate, care beneficiază de interpretări fermecătoare. Faptul că majoritatea actorilor sunt destul de necunoscuți publicului larg, oferă o doză de prospețime producției.

Principalul punct forte al filmului îl reprezintă Emilia Jones, care oferă o interpretare absolut excelentă. Își joacă foarte bine rolul, cu convingere și mult umor, este foarte expresivă și are o voce minunată. Pentru interpretarea din film, a primit o nominalizare pentru „Cea mai bună actriță în rol principal” la premiile BAFTA. Fiți cu ochii pe această fată doamnelor și domnilor, va ajunge departe! Restul interpretărilor sunt și ele pline de farmec. Mama Jackie, tatăl Frank și fratele Leo sunt toți jucați de actori surdo-muți. Sunt un ansamblu foarte plăcut și simpatic, mai ales actorul Troy Kotsur (Frank Rossi). Acesta s-a și ales anul acesta cu o nominalizare la Oscar pentru „Cel mai bun actor secundar”.

O poveste care captivează

Povestea în sine place și ea. Nu am putut să nu remarc faptul că filmul e destul de natural, subiectul fiind tratat fără snobism sau melodramă. De asemenea, echilibrul dintre comedie și o poveste serioasă despre maturizare este și el bine gândit.

Alt lucru care mi-a plăcut a fost coloana sonoră foarte inspirată, compusă în mare parte din melodii licențiate foarte atrăgătoare (iar faptul că au folosit „I Fought the Law” a lui The Clash a fost pentru mine cireașa de pe tort).

Principala critică adusă lui CODA este faptul că scenariul e destul de „standard”, chiar previzibil de multe ori. E o critică validă, aș zice, întregul conflict principal al poveștii este rezolvat destul de convenabil. Nu cred însă că scopul filmului a fost o intrigă complexă. Este mai degrabă o poveste frumoasă și emoționantă, care beneficiază de niște interpretări deosebite. Din acest punct de vedere, consider că filmul este o reușită. De mult nu am mai văzut un film care să mă binedispună cum a făcut-o acesta.

CODA nu inovează la capitolul poveste, însă beneficiază de actori excelenți, o coloană sonoră atent aleasă și o doză binevenită de optimism. O surpriză foarte, foarte plăcută!