COVID-19 bilanț la 22 Ianuarie 2021 – Național și județul ALBA. A scăzut sub 1.000 numărul bolnavilor de la ATI
COVID-19 bilanț la 22 Ianuarie 2021 conform Grupului de Comunicare Strategică. Acesta a anunțat că până astăzi, 22 Ianuarie , România a înregistrat un total de 706.475 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.699 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).
Până la această dată au decedat 17.628 persoane bolnave de COVID-19.
În intervalul 21.01.2021 (10:00) – 22.01.2021 (10:00) au fost raportate 74 decese (48 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.
70 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.968. Dintre acestea, 997 sunt internate la ATI.
COVID-19 bilanț la 22 Ianuarie 2021 la nivelul județului ALBA.
Conform GCS, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 66 noi cazuri de COVID-19.
În total, de la începutul pandemiei în județul Alba au fost înregistrate 13.417 cazuri cu infecția Sars-Cov-2.
356 persoane au decedat în județul Alba de la începutul pandemiei.
În județul Alba, incidența cazurilor noi de COVID-19 în ultimele 14 zile este de 1,66 ⬊ (anterior 1,67).
Incidența cazurilor în Aiud este de 1,41 ⬈ (anterior 1,22) și 36 cazuri active. Trend crescător. În scenariul VERDE.
Cazuri depistate în localitățile din județul Alba
Aiud – 6 cazuri confirmate
Alba Iulia – 25
Bistra – 1
Blaj – 2
Bucerdea Grânoasă – 1
Câmpeni – 2
Ciugud – 1
Cugir – 3
Daia Română – 1
Doștat – 1
Ighiu – 1
Meteș – 1
Sebeș – 1
Teiuș – 1
Zlatna – 2
16 cazuri noi în focare existente și o anchetă epidemiologică în desfășurare.
Statistică publicată de Direcția de Sănătate Publică Alba.