Cele mai bune site-uri web pentru predarea online
Predarea și împărtășirea ideilor de acasă se transformă treptat de la un lux sau moft, la ceva absolut necesar. Cele mai bune site-uri web pentru predarea online sunt succint descrise mai jos.
În urma evenimentelor globale recente, acest lucru s-a transformat într-o obligație profesională. Profesorii au nevoie de instrumente online pentru a comunica eficient cu elevii lor, în special în situația învățării la distanță.
Sunteți un profesor care caută instrumente online care să ușureze învățarea la distanță pentru elevii și studenții dvs.? Vreți să vă îmbunătățiți experiența de predare online? Aveți copii care folosesc aceste instrumente pentru învățământul online? Mai jos veți găsi un set de site-uri web pentru predarea online și aplicații utile recomandate în acest scop.
Aceste aplicații sunt excelente pentru înregistrarea ecranului, conferințe video, organizarea informațiilor, precum și schimbul de informații cu elevii, părinții și chiar echipele de lucru. Este îmbucurător faptul că, deși există versiuni plătite ale acestor instrumente, majoritatea site-urilor listate oferă și opțiuni gratuite! În plus, puteți folosi aceste aplicații atât pe desktop, dar le puteți utiliza și pe dispozitivele dvs. mobile.
Google Meet
Google Meet este un instrument de videoconferință care funcționează bine pentru îndrumare, seminarii web, cursuri virtuale, ședințe cu părinții și multe altele. Aplicația a fost inclusă inițial în „Google’s G Suite”, ceea ce înseamnă că este disponibilă numai pentru cei din comunitatea Google. Cu toate acestea, începând din mai 2020, acesta este un instrument gratuit pentru oricine pe web și poate fi accesat la meet.google.com.
Utilizarea Google Meet este destul de simplă. Pur și simplu porniți aplicația pe dispozitivul dvs. mobil. Sau vizitați site-ul și introduceți un cod furnizat de aplicație, pentru a vă alătura unei întâlniri aflate în desfășurare. Dacă găzduiești întâlnirea, nu trebuie să-ți faci griji că participanții au plugin-uri sau conturi corecte. Tot ce trebuie să faceți este să creați și să partajați codul întâlnirii cu participanții.
Se pot înscrie făcând clic pe link și vor fi adăugați la ședință. De asemenea, puteți gestiona toți participanții, puteți vedea detaliile conferinței și puteți activa / dezactiva sunetul și camera. Un tutorial foarte bun pentru Google Meet este pe canalul de YouTube Aidu.
Microsoft Teams
Dacă faceți parte din comunitatea Microsoft, aveți ca variantă Microsoft Teams. Puteți programa întâlniri, înregistra întâlniri, vă puteți partaja ecranul. Puteți efectua apeluri video și audio de grup, precum și apeluri individuale. Microsoft Teams poate fi descărcat pe computer, puteți utiliza programul din browserul dvs. web sau îl puteți accesa ca aplicație mobilă.
Pentru a utiliza Microsoft Teams ca instrument de predare online, va trebui mai întâi să creați o echipă și apoi să invitați participanții să se alăture. Se pot adăuga până la 2.500 de membri echipei dvs.! Elevii noi care se alătură echipei, pot derula cu ușurință înapoi pentru a vedea conversațiile anterioare sau pentru a recupera lecțiile pierdute. În afară de funcția de videoconferință, puteți partaja fișiere, prezentări PowerPoint și chat, atât cu persoane cât și cu grupuri. Un tutorial de utilizare a acestei aplicații în limba română, găsiți aici:
ZOOM
Zoom este un alt instrument excelent de videoconferință care poate ajuta profesorii să comunice cu elevii fără probleme. Pe lângă faptul că este o aplicație de discuție de grup foarte populară, aveți la dispoziție multe opțiuni gratuite. Puteți programa automat întâlniri conectându-vă calendarul la Zoom.
Aplicația vă permite, de asemenea, să configurați o întâlnire o singură dată și să o transformați într-o întâlnire recurentă, fără a fi nevoie să modificați setările sau să trimiteți adrese URL noi de fiecare dată. De asemenea, dacă doriți ca un alt profesor să se alăture la apelurile Zoom, puteți configura întâlnirea pentru a co-găzdui apeluri. Acest lucru le permite elevilor să obțină cunoștințe de la mai mulți profesori la un moment dat.
Zoom are toate funcțiile esențiale de videoconferință, ceea ce îl face un instrument excelent pentru predarea online. Puteți invita participanți utilizând e-mail sau link-uri, puteți gestiona participanții, puteți partaja ecranul, conversa prin chat. Puteți crea camere de tip breakout (evadare), activați și dezactivați sunetul oricărui sau tuturor participanților și multe altele.
Un tutorial foarte bun pentru inițiere îl găsiți aici:
Google Classroom
Dacă sunteți în căutarea unei colaborări digitale eficiente între profesori și elevi, cu avantajul suplimentar al partajării fără hârtie, atunci Google Classroom este cel mai accesibil instrument online. Acesta este, probabil, cel mai flexibil organizator digital pentru teme și materiale de clasă, pe care orice profesor îl poate folosi online. Este gratuit pentru oricine are un cont Google.
Cu Google Classroom, este ușor să postați teme, iar elevii și studenții pot vedea data scadenței, deoarece este adăugată automat la Google Calendar. Profesorii pot, de asemenea, să posteze anunțuri, memento-uri, să discute în mod individual cu elevii printr-un chat privat, să ofere feedback, să răspundă la întrebări și în general, să ofere sprijin complet în relația profesor-elev. Profesorii pot utiliza, de asemenea, platforma pentru a comunica cu părinții și tutorii. Încă un tutorial de la Mihai, pe care l-ați cunoscut deja, este mai jos:
Loom
Loom este un instrument care vă ajută să partajați rapid înregistrările video. Este unul dintre instrumentele online gratuite pentru profesori, adresat atât profesorilor cât și elevilor. Pentru a utiliza instrumentul, descărcați-l pe computer sau accesați-l dintr-un browser Chrome. Puteți înregistra întregul ecran sau numai camera web. După ce ați terminat înregistrarea, Loom creează automat un link pentru videoclip. Pur și simplu copiați și partajați link-ul cu elevii dumneavoastră. De asemenea, veți vedea dacă utilizatorii au vizionat videoclipul.
Loom are caracteristici ușoare pe care oricine le poate utiliza, iar aplicația este destul de simplu de navigat. Nu trebuie să fii expert în tehnologie pentru a utiliza Loom. Un scurt tutorial despre cum se folosește Loom găsiți aici:
Din soluțiile prezentate puteți folosi una, mai multe sau o combinație între ele. Principalul este vă puteți face corect și eficient treaba, deci SPOR LA TREABĂ!