Evenimente importante pe 26 aprilie de-a lungul istoriei
Evenimente importante pe 26 aprilie de-a lungul istoriei.
Timpul: maxima zilei
Oamenii care nu au niciodată timp lucrează cel mai puțin. – Georg Christoph Lichtenberg
Scurtă incursiune a evenimentelor istorice petrecute pe 26 aprilie de-a lungul timpului.
Evenimente istorice:
1478 – în timpul unei messe catolice la Domul din Florența, familia Pazzi îl atacă pe Lorenzo de Medici și îl ucid pe fratele lui, Giuliano
1803 – a plouat cu pietre din cer lângă localitatea L’Aigle, din Franța, Academia Franceză de Științe fiind nevoită să accepte că aceste corpuri cerești au origini extratereste, lucru pe care inițial l-a negat
1902 – s-a înființat „Fotbal Club Timișoara”, care va deveni, mai târziu, Clubul Atletic Timișoara
1920 – la Cluj este înființat primul institut speologic din lume
1933 – a fost înființat Gestapo-ul, poliția secretă a Germaniei naziste
1945 – a fost adoptată Carta Națiunilor Unite
1962 – nava spațială Ranger 4, aparținând NASA, se prăbușește pe Lună
1986 – a avut loc accidentul de la centrala nucleară de la Cernobîl, Ucraina, cel mai grav incident de acest fel din istorie
1992 – Regele Mihai efectuează prima sa vizită în România de după 1989, fiind primit cu mult entuziasm la București
Zile de naștere:
121 – Marcus Aurelius, împărat roman
1648 – Pedro al II-lea al Portugaliei
1798 – Eugene Delacroix, pictor francez
1879 – Owen Willans Richardson, fizician britanic, laureat Nobel
1889 – Ludwig Wittgenstein, filosoft englez de origine austriacă
1894 – Rudolf Hess, politician german nazist
1900 – Charles Francis Richter, fizician și seismolog american
1922 – Ștefan Augustin Doinaș, poet, membru al Academiei Române, președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor
1937 – Jean-Pierre Beltoise, pilot francez de Formula 1
1963 – Jet Li, actor și maestru chinez de arte marțiale
1965 – Kevin James, actor și comediant american
1970 – Melania Trump, designer, fotomodel și femeie de afaceri americană de origine slovenă, a 47-a Primă Doamnă a Statelor Unite
1981 – Matthieu Delpierre, fotbalist francez
Decese:
1478 – Giuliano de Medici, nobil italian, conducător al orașului Florența alături de fratele său, Lorenzo de Medici
1910 – Bjornstjerne Bjornson, poet, prozator, dramaturg și ziarist norvegian, laureat Nobel
1938 – Edmund Husserl, filosof austriac, considerat părintele fenomenologiei
1963 – Vasile Voiculescu, poet, prozator și dramaturg român
2017 – Jonathan Demme, regizor american
Sărbători:
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale
Acesta a fost un scurt rezumat de evenimente importante pe 26 aprilie de-a lungul timpului.

