Discuțiile de astăzi dintre SUA și Rusia au ca subiect principal Marea Neagră

Ți-a plăcut? Distribuie mai departe în rețeaua favorită!

Azi au loc discuții între Statele Unite și Rusia la Riad, capitala Arabiei Saudite. Tema principală: Marea Neagră. Mai exact, un acord de securizare a transporturilor maritime.

Marea Neagră este un punct cheie în războiul dintre ruși și ucrainieni. Reprezintă o poziție strategică, atât din punct de vedere militar, cât și economic. Așa că discuțiile despre mare aveau să răsară mai devreme sau mai târziu în cadrul negocierilor.

Discuțiile despre Marea Neagră, un subiect de interes și pentru statul român

Subiectul este unul de mare importanță și pentru România. Aceste discuții ar putea furniza o relaxare și o reluare a fluxului de cereale care vin din Ucraina prin intermediul Mării Negre, dar și al Dunării.

Mike Waltz, consilier pentru securitatea națională a Statelor Unite, a declarat duminică pentru postul de televiziune american CBS că discuțiile de luni se vor concentra pe o „încetare a focului maritim, astfel încât ambele părți să poată transporta cereale, combustibil și să înceapă din nou să facă comerț în Marea Neagră”.

În același timp cu Statele Unite, rușii vor și ei să relanseze un acord sprijinit de ONU, care ar permite Rusiei și Ucrainei să exporte cereale și îngrășăminte în siguranță, fără teama unui atac militar. Acest acord este cunoscut ca „Inițiativa privind cerealele din Marea Neagă”.

Un acord care favorizează atât Ucraina, cât și Rusia

Acordul a fost negociat în luna iulie a anului 2022 între Turcia, ONU și Rusia. Acesta prevede ca Ucraina, unul dintre grânarele lumii, să poată exporta cereale prin porturile sale sudice, fără niciun fel de obstacole.

Acordul a fost favorabil și pentru Rusia și exporturile sale agricole. Conducerea de la Kremlin a decis retragerea din această inițiativă în 2023, pe motiv că Occidentul ar fi încărcat prevederile care stăteau la baza acordului.

În cazul în care acordul va fi reluat, Rusia va putea din nou să exporte produse agricole, fără sancțiuni din partea țărilor occidentale.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *