Evenimente importante pe 23 noiembrie de-a lungul istoriei
Evenimente importante pe 23 noiembrie de-a lungul istoriei.
Timpul: maxima zilei
„Lipsa de direcție, nu lipsa timpului, este problema. Toți avem 24 de ore într-o zi.” – Zig Ziglar
Scurtă incursiune a evenimentelor istorice petrecute pe 23 noiembrie de-a lungul timpului.
Evenimente istorice:
1710 – Începe a doua domnie a lui Dimitrie Cantemir în Moldova
1924 – Este publicată în New York Times descoperirea lui Edwin Hubble, anume că Andromeda, despre care se credea că este o nebuloasă, este de fapt o altă galaxie insulară, asemănătoare cu Calea Lactee dar aflată la mare distanță de aceasta
2002 – George W. Bush, președintele Statelor Unite ale Americii, face o vizită oficială în România, fiind cel de-al patrulea președinte american care a venit în țară, după Richard Nixon, Gerald Ford și Bill Clinton
2005 – Ellen Johnson Sirleaf este aleasă președinte al Liberiei, devenind prima femeie conducătoare a unei țări africane
2019 – Ultimul rinocer de Sumatra din Malaezia moare, specia fiind declarată dispărută în țară
Zile de naștere
912 – Otto I al Sfântului Imperiu Roman
1190 – Papa Clement al IV-lea
1754 – Abraham Baldwin, politician american, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite
1869 – Andre Gide, scriitor francez, laureat Nobel
1887 – Boris Karloff, actor englez de teatru și film
1888 – Harpo Marx, actor și comic american
1916 – Michael Gough, actor britanic
1923 – Nadia Gray, actriță română
1925 – Gheorghe Calciu-Dumitreasa, preot și dizident român
1941 – Franco Nero, actor italian
1966 – Vincent Cassel, actor francez
1992 – Miley Cyrus, cântăreață și actriță americană
Decese
955 – Edred, rege englez
1890 – Regele Wiliam al III-lea al Olandei
1923 – Urmuz (Dimitrie Demetrescu Buzău), scriitor român
1976 – Andre Malraux, scriitor francez
1991 – Ken Uehara, actor japonez
2012 – Larry Hagman, actor american, cunoscut pentru intepretarea personajului J.R. Ewing din serialul american „Dallas”
2017 – Stela Popescu, actriță română de teatru și film
Sărbători
Ziua Fibonacci – este o sărbătoare anuală care îl onorează pe unul dintre cei mai influenți matematicieni ai Evului Mediu – Leonardo Bonacci.
Acesta a fost un scurt rezumat de evenimente importante pe 23 noiembrie de-a lungul timpului.

