Semnul Crucii și folosirea lui corectă

Semnul crucii este un gest ritual simbolic care marchează cele patru direcții ale Crucii de pe Golgota. El arată și iubirea lui Dumnezeu de către om cu toată inima, cu tot sufletul, mintea și cu toată puterea sa. Semnul crucii este făcut cel mai adesea atunci când se rostește numele Sfintei Treimi, ca semn de evlavie față de un sfânt, un obiect sau o persoană sfințite, la începutul sau la sfârșitul rugăciunii, pentru a arăta smerenie sau aprobare sau în numeroase alte ocazii diferite, în funcție și de practica locală/națională sau de evlavia personală. Unii creștini ortodocși fac semnul crucii chiar de mai mult de o sută de ori în timpul unei slujbe mai lungi sau al Sfintei Liturghii.

Istoric

Semnul crucii a fost folosit încă din vremea Bisericii primare, atât în cult cât și, din când în când, ca semn de recunoaștere, de apartenență la comunitatea creștină, ca un semn de prietenie într-un anumit sens, din cauza persecuțiilor împotriva creștinilor. Prima referință cunoscută la semnul Crucii apare în scrierile lui Tertullian (cca. 160-225 d.Hr.), care afirmă despre creștini că „la fiecare pas și la orice mișcare, când intră sau ies, când ne punem hainele și încălțămintea,… când stăm la masă… în toate lucrările noastre zilnice ne însemnăm pe frunte cu semnul” (De Corona, 3). Regăsim la Sfinţii Părinţi o mulțime de referiri la semnul crucii și de îndemnuri de a-l folosi oricând este posibil.

O altă modalitate de a explica extinderea Semnului crucii este de a arăta că, după ce împăratul Constantin a dat Edictul de la Milano în anul 313, care punea creștinismul în rândul religiilor legal acceptate (religio licita), creștinii s-au simțit mai liberi să-și facă semnul crucii într-un mod mai deschis și mai amplu.

Cum se face semnul crucii

În general, în practica ortodoxă este folosită mâna dreaptă. Degetul mare, indexul și degetul mijlociu sunt împreunate într-un singur punct, în timp ce inelarul și degetul mic sunt ținute în palmă. Cele trei degete astfel împreunate se pun pe frunte, apoi coboară spre piept; de acolo, mâna merge către umărul drept, iar apoi ea merge orizontal către umărul stâng. În timp ce se face semnul crucii, se rostește „în numele Tatălui” (când mâna e pe frunte), „și al Fiului” (când mâna coboară pe piept), „și al Sfântului Duh. Amin” (când mâna se duce de la un umăr la celălalt). Cele trei degete împreunate simbolizează Sfânta Treime, cele trei Persoane împărtășind aceeași Esență (natură). Celelalte două degete, strânse unul lângă celălalt și ambele în podul palmei reprezintă dubla natură, umană și divină, reunite în persoana Domnului Iisus Hristos.

Când se face semnul crucii

În timpul rugăciunii, creștinii ortodocși fac semnul crucii ori de câte ori se face o referire directă sau implicită la cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Se face semnul crucii înainte de începerea oricărei rugăciuni, la trecerea pe lângă o biserică, la intrarea în biserică și la ieșire, cât și înăuntrul bisericii, ca o formă de rugăciune către Dumnezeu care este prezent în ea sau pur și simplu ca semn de evlavie și închinare. Mirenii (laicii) ortodocși fac semnul crucii ca o formă de închinare înaintea unei icoane.

Preoții au mult mai multe ocazii specifice de a face semnul Crucii. Unii credincioși pot folosi semnul Crucii și în alte feluri. Astfel, dacă un credincios se găsește înaintea unei blasfemii, el sau ea va face semnul Crucii ca o formă subtilă si politicoasă de a indica ofensa comisă. Alții pot folosi semnul Crucii aproape ca o urare de noroc, sau ca parte a unei rugăciuni nerostite de invocare a binecuvântării lui Dumnezeu, ca de exemplu la începutul unei călătorii sau al unei competiții sportive.

Semnul crucii are și alte variante: poate fi făcut în aer pentru a binecuvânta obiectele; preoții îndeosebi îl pot face asupra persoanelor ca o formă de binecuvântare; poate fi făcut în forma arătată mai sus sau poate fi doar schițat, de exemplu pe frunte (ca în descrierile timpurii ale semnului crucii). Pentru un credincios creștin, poate cel mai important lucru este că semnul indică în mod concret, fizic relevanța explicită a Crucii, a jertfei lui Hristos pentru o anumită persoană sau pentru un anumit loc. Este o formă de angajament al trupului de mărturisire a credinței creștinului, atât față de Dumnezeu, cât și față de oameni.

Mărturisirea de credință prin semnul crucii

„Făcând semnul Sfântei Cruci, mărturisim credinţa în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel răstignit pe Cruce, şi credinţa într-un Dumnezeu în trei ipostasuri. Într-adevar, când facem semnul Sfântei Cruci, rostind numele celor trei ipostase: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, mărturisim un singur Dumnezeu în trei feţe dumnezeieşti; iar semnul Crucii ne aduce aminte că Fiul lui Dumnezeu, făcut om, ne-a mântuit răstignindu-Se pe Cruce. Aşadar, semnul Sfântei Cruci este oarecum o învăţătură pe scurt a credinţei creştine.

Biserica cinsteşte cu multă evlavie Sfânta Cruce: trei zile pe an (14 septembrie, duminica a treia din Paresimi şi 1 august) sunt închinate cinstirii Sfântei Cruci. Crucea, făurită din lemn sau din metal, frumos lucrată şi împodobită, nu lipseşte de pe nici o sfântă masă, din nici o biserică în care se slujeşte Sfânta Liturghie.

De asemenea nu lipseşte niciodată de pe creştetul turlelor bisericilor şi al clopotniţelor; iar în cimitirele noastre, cei răposaţi aşteaptă învierea morţilor sub ocrotirea Sfântei Cruci. Vasele şi odăjdiile sfinţite ale bisericilor sunt împodobite cu cruci; multe biserici sunt zidite în chipul crucii, iar cărţile bisericeşti sunt pline de tot felul de cântări în cinstea Sfântei Cruci. În multe locuri Crucea este aşezată la fântânile cu apă de băut şi la răspântiile drumurilor. În sfârşit, şi fapt foarte însemnat: a doua venire a Mântuitorului, când va veni să judece viii şi morţii, va fi prevestită prin arătarea semnului Fiului Omului pe cer (Matei 24, 30), adică a Crucii.”

Semnul crucii făcut corect, ca păzire de tot răul

„Vrăjmaşul urăşte foarte mult semnul Sfintei Cruci, căci este arma cea nebiruită cu care Hristos l-a biruit şi i-a prădat iadul. Semnul Sfintei Cruci, făcut cu mâna, este un semn care arată o ţinută religioasă sau o stare sufletească de evlavie în faţa lui Dumnezeu, Căruia trebuie să-I slujim şi cu sufletul şi cu trupul nostru. Ca şi îngenuncherea, ca şi plecarea capului, ca şi metania sau ca şi ridicarea inimilor în sus la rugăciune, tot aşa şi semnul Sfintei Cruci, făcut cu mâna, este un semn care arată o ţinută religioasă sau o stare sufletească de evlavie în faţa lui Dumnezeu, Căruia trebuie să-I slujim şi cu sufletul şi cu trupul nostru (I Corinteni 6, 20; Filipeni, 1, 20).

Potrivnicii crucii, şi semnului ei sunt vrăjmaşii crucii lui Hristos (Filipeni 3, 18-19). Vrăjmaşul urăşte foarte mult semnul Sfintei Cruci, căci este arma cea nebiruită cu care Hristos l-a biruit şi i-a prădat iadul. Semnul Sfintei Cruci va vesti venirea a doua a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după mărturisirea Sfintei Scripturi care zice: „Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului venind pe norii cerului…” (Matei 24, 30-31). Acel semn este crucea, deoarece ea este semnul puterii şi biruinţei lui Hristos (I Corinteni 1, 18; Coloseni 2, 15)”

Semnul crucii ca armă de pace, nebiruită biruință

„Cel ce Te-ai înălţat pre Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pre binecredincioşii creştini, dăruindu-le lor biruinţă asupra celor potrivnici, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă.”

Armă împotriva diavolului este semnul crucii

„Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta o ai dat nouă, că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii a sculat şi moartea o a surpat, pentru aceasta ne închinăm Îngropării Tale şi Învierii”