COVID-19 bilanț la 23 Ianuarie 2021 – Național și județul ALBA. AIUD tot mai aproape de scenariul GALBEN
COVID-19 bilanț la 23 Ianuarie 2021 conform Grupului de Comunicare Strategică. Acesta a anunțat că până astăzi, 23 Ianuarie , România a înregistrat un total de 709.194 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.719 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).
Până la această dată au decedat 17.722 persoane bolnave de COVID-19.
În intervalul 22.01.2021 (10:00) – 23.01.2021 (10:00) au fost raportate 94 decese (53 bărbați și 41 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Vaslui, Ilfov și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani.
92 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.736. Dintre acestea, 1.016 sunt internate la ATI
COVID-19 bilanț la 23 Ianuarie 2021 la nivelul județului ALBA.
Conform GCS, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 45 noi cazuri de COVID-19.
În total, de la începutul pandemiei în județul Alba au fost înregistrate 13.462 cazuri cu infecția Sars-Cov-2.
358 persoane au decedat în județul Alba de la începutul pandemiei.
În județul Alba, incidența cazurilor noi de COVID-19 în ultimele 14 zile este de 1,62 ⬊ (anterior 1,66).
Incidența cazurilor în Aiud este de 1,45 ⬈ (anterior 1,41) și 37 cazuri active. Trend crescător. În scenariul VERDE.
Cazuri depistate în localitățile din județul Alba
Aiud – 2 cazuri confirmate
Abrud – 2
Alba Iulia – 19
Blaj – 1
Ciugud – 1
Cugir – 2
Daia Română – 3
Ighiu – 1
Ocna Mureș – 1
Sebeș – 3
Șona – 1
Șpring – 1
Zlatna – 1
6 cazuri noi în focare deja existente.
Statistică publicată de Direcția de Sănătate Publică Alba.

