Schitul „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Aiud devine „Mănăstirea Ortodoxă Înălțarea Sfintei Cruci”
În ședința de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului din data de 12 octombrie anul curent, întrunire care a avut loc la Deva, s-a decis ca cinci schituri transilvănene să fie ridicate la rangul de mănăstire, printre acestea numărându-se și schitul „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Aiud, care devine „Mănăstirea Ortodoxă Înălțarea Sfintei Cruci”, informează site-ul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.
La Aiud, loc de întemnițare și exterminare, comuniștii au îngropat, în cimitirul denumit de localnici „Râpa Robilor”, elita rezistenței românești. Puținii supraviețuitori ai închisorilor comuniste au luat decizia în 1992 de a ridica în acest loc (denumit în „47-”64 „Râpa robilor”) un monument, ca simbol al biruinței lui Hristos și a credintei creștin-ortodoxe. Construcția s-a finalizat în anul 1999, iar în anul 2000 Înaltpreasfințitul Bartolomeu Anania (trecut și el prin temnița Aiudului) a sfințit Sfânta Masă din interiorul monumentului. În anul 2001, revine în Aiud la „Râpa robilor“, pentru prima dată de la eliberarea din 1964, părintele Iustin Pârvu, starețul Mănăstirii Petru Vodă, urmând ca acesta să înființeze la Aiud un Schit cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci“, în care să fie pomeniți toți martirii neamului românesc.
Trei schituri aparțin de Arhiepiscopia Alba Iuliei
Alte trei schituri ridicate la rangul de mănăstire fac parte din Arhiepiscopia Alba Iuliei.
Primul dintre ele este schitul „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia care devine „Mănăstirea Ortodoxă Hristos Pantocrator”
Vatra monahală este situată pe hotarul de vest al municipiului Alba Iulia, într-o frumoasă zonă rezidențială, aflată la liziera pădurii de la poalele unei coline a Munților Metaliferi. Istoria așezământului este legată de numele celui de-al doilea episcop al Armatei, Ioan Stroia, din inițiativa căruia, în anul 1937, a fost înființat Schitul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”.
Al doilea este schitul „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Livezile, care devine „Mănăstirea Ortodoxă Sfântul Ioan Botezătorul”.
Situat la 10 km de municipiul Aiud, schitul a fost înființată după anul 1990. A fost construit ca urmare a dorinței și a credinței jertfelnice manifestate de către binecredinciosul Petru Irimie din localitatea Livezile. Biserica acestui așezământ a fost ridicată din lemn, piatra de temelie fiind așezată în anul 1996. Locașul de închinare a primit haina picturii între anii 1998-1999. Lucrarea a fost realizată în tehnica tempera de către pictorul George Dăscălescu. Biserica a fost târnosită la data de 13 august 2000, în prezența a numeroși credincioși din împrejurimi.
Al treilea așezământ, schitul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la Subpiatră devine „Mănăstirea Ortodoxă Sfânta Cuvioasă Parascheva”.
Pe vatra unui vechi așezământ mănăstiresc, în anul 1991 avea să fie reînființat Schitul Subpiatră. Cătunul Subpiatră sau Ocnăşeşti e posibil să aibă aceeași vechime ca şi satul Sălciua de Jos. Este estimată această vechime la aproximativ șase sute de ani. Biserica de lemn a schitului, declarată monument istoric, a fost edificată în anul 1797. Acest lucru se poate constata din inscripția cu cifre chirilice și românești care sunt încrustate deasupra ușii de la intrare. Potrivit tradiției, biserica de lemn actuală a fost zidită pe locul unei biserici mai vechi, numită schitul Maicii Domnului. Viața monahală a început să se recontureze în acest loc după 1991. Atunci s-a început construirea unei noi biserici și construirea de chilii.