Relația cetățean-instituție la Primăria Municipiului Aiud

Ți-a plăcut? Distribuie mai departe în rețeaua favorită!

Relația cetățean-instituție a unui cetățean obișnuit, care vrea doar să-și achite obligațiile către bugetul local al primăriei municipiulu Aiud. Povestea reală așa cum a fost ea percepută de CETĂȚEANUL OFENSAT.

Povestea pe scurt

„Luni 22 februarie 2021. Zi mohorâtă, temperatura -2 grade Celsius, dar datorită vântului frigul îți pătrunde în oase. Încerc ca tot contribuabilul responsabil să îmi plătesc impozitele către administrația locală. Ajung în fața primăriei și sunt întâmpinat de o poartă întredeschisă și un cerber fioros care o păzește, parcă abia acum conștient de importanța misiunii sale. Trecusem în anii precedenți de zeci de ori pe lângă el, acesta fiind întodeana ușor blazat, ușor plictisit, dar împăcat că are un job cu care își poate întreține familia.

Aflu că trebuie să ocololesc și să plătesc impozitul undeva în curtea din spate a clădirii, la un ghișeu improvizat afară. Găsesc în sfârșit locația ghidat fiind de câteva foi A4 cu săgeți indicatoare și cer informațiile doamnei de la ghișeu. Amabilă, funcționara îmi dă răspunsurile cerute pentru cele două adrese la care solicitasem datele, dar … SURPRIZĂ! Aceasta îmi spune, că pentru cele două adrese sunt înregistrate taxe de salubrizare de câteva mii de lei. Rămân perplex, știind că ambele adrese au contract și taxele plătite la zi către firma GreenDays Aiud. Îi explic situația, dar ea mă îndrumă către un alt serviciu care se ocupă de această problemă. Caut în curtea primăriei și acest ghișeu, pe care îl găsesc după coada de 5-6 persoane care stă la rând răbdătoare.

O persoană, în poziția ghiocel încearcă să explice fără prea mare succes stuația funcționarului de la ghișeu. Zgribulit de frig și păstrând „distanțarea socială” (pentru că pandemie), ascult explicațiile date de o persoană binevoitoare, unei alteia aflată într-o situație asemănătoare. Aceasta explică doct, cum undeva (n-am înțeles exact unde), un notar te rezolvă la jumătate de preț cu declarația dată de către un vecin că la adresa respectivă nu locuiește nimeni și nu este necesar să plătești taxa de salubrizare.

Varianta ONLINE de rezolvare a problemei un fiasco

Mă gândesc că nu sunt în situația respectivă, având contracte cu firma de salubrizare la ambele adrese. După minute bune de așteptare, pătruns de frig renunț. Spun că dacă tot se laudă administrația locală cu serviciile sale online, să încerc așa. MARE GREȘEALĂ!

Intru pe pagina oficială a primăriei, găsesc adresa de contact, office@aiud.ro. Scriu speța respectivă, cerând lămuriri și un punct de vedere. Cer și un număr de înregistrare de la REGISTRATURĂ, pentru a pute urmări ONLINE (cum altfel) rezolvarea solicitării mele. După 31 de zile, ZERO, NADA … NIMIC. Nu am primit nimic, în afară de numărul de înregistrare cu care speram să rezolv problema online. Dar asta este o altă poveste …

Cu stimă,

CETĂȚEANUL OFENSAT”

Cam așa este relația cetățean-instituție, între Primăria Municipiului Aiud și cetățeanul obișnuit

-VA URMA-

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *