COVID-19 bilanț la 30 Ianuarie 2021 – Național și județul ALBA. Aiudul tot mai departe de scenariul VERDE

Ți-a plăcut? Distribuie mai departe în rețeaua favorită!

COVID-19 bilanț la  30 Ianuarie 2021  conform Grupului de Comunicare Strategică. Acesta a anunțat că până astăzi,  30 Ianuarie , România a înregistrat un total de  726.918 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate  2.668  de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Până la această dată au decedat 18.264 persoane bolnave de COVID-19.

În intervalul 29.01.2021 (10:00) – 30.01.2021 (10:00) au fost raportate 68 de decese (40 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 6 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 19 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani și 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani.

63 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.702. Dintre acestea, 1.018 sunt internate la ATI.

COVID-19 bilanț la 30 Ianuarie 2021 la nivelul județului ALBA.

Conform GCS, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 57 noi cazuri de COVID-19.

În total, de la începutul pandemiei în județul Alba au fost înregistrate 13.787 cazuri cu infecția Sars-Cov-2.

375 persoane au decedat în județul Alba de la începutul pandemiei.

În județul Alba, incidența cazurilor noi de COVID-19 în ultimele 14 zile este de 1,51 (anterior 1,49).

Incidența cazurilor în Aiud  este de 1,85  (anterior 1,65) și 47 cazuri active. Trend crescător. În scenariul GALBEN.

Cazuri depistate în localitățile din județul Alba

 Aiud – 6 cazuri confirmate 

Alba Iulia – 30
Blaj – 5
Ciugud – 1
Crăciunelu de Jos – 2
Cugir – 4
Daia Română – 1
Galda de Jos – 1
Ocna Mureș – 1
Sebeș – 4
Zlatna – 1

Statistică publicată de Direcția de Sănătate Publică Alba.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *