In Memoriam: Stanley Kubrick (1928-1999). Un clasament personal al filmelor sale.

Seria clasamentelor pentru regizori consacrați continuă. De data aceasta, celebrându-l pe unul dintre cei mai mari cineaști din toate timpurile: Stanley Kubrick! Mândria cinematografiei americane, și un nume răsunător în cinematografia mondială, Kubrick impune respect doar prin simpla menționare a numelui său. Filmele sale sunt cunoscute atât criticilor profesioniști cu studii de jurnalism și istoria filmului, cât și cinefililor de rând. Orice om care ia în serios pasiunea sa pentru vizionarea filmelor a auzit măcar de un film de Stanley Kubrick. Majoritatea au și văzut măcar o peliculă de la acesta. Să le vezi pe toate și să faci un clasament nu e doar dificil, este de-a dreptul dureros. Cum să compari Barry Lyndon cu Spartacus? Sau Dr. Strangelove cu Portocala Mecanică? Filme diferite, cu stiluri diferite, având un singur lucru în comun: mâna sigură și profesionistă a unui geniu al cinematografiei. Provoacă orice persoană care i-a văzut toate filmele să facă un top 5, și garantat vei descoperi că al fiecăruia va fi diferit.  

Deci, tratați acest clasament ca o reflexie personală, și nimic mai mult.

Stanley Kubrick, o scurtă biografie

Stanley Kubrick s-a născut pe 26 iulie 1928, în Manhattan, New York, într-o familie de origine evreiască. După standardele vremii, familia sa era destul de înstărită, fără a-i oferi însă un statut social opulent. Încă de mic, tânărul Kubrick s-a arătat interesat de literatură, de miturile grecești și romane, precum și de fabulele fraților Grimm. La 12 ani, tatăl său l-a învățat cum să joace șah, pasiunea pe care o va avea pentru tot restul vieții.

Prima profesie a lui Kubrick a fost cea de fotograf. A făcut parte din redacția revistei „Look” între 1946 și 1951. Multe dintre fotografiile pe care le-a făcut în acea perioadă au fost adăugate, ani mai târziu, în colecția Bibliotecii Congresului.

Pasionat de film, și-a început cariera cu pași mici, fiind un autodidact. Aflase de la un prieten bun că, pentru a realiza și un film de scurt metraj cu buget mic, ar fi fost nevoie de vreo 40,000 de dolari, o sumă pe care tânărul Kubrick nu și-o putea permite la acea vreme. A învățat tehnica filmului în mare parte de unul singur, realizând mici documentare. Vrând să-și dovedească talentul său lumii întregi, a strâns bani cu ajutorul familiei și prietenilor, realizând două filme independente: Fear and Desire, în 1953, și Killer’s Kiss, în 1955. În  1955, Kubrick se împrietenește cu producătorul de film James B. Harris, care-l ajută să realizeze următorul său film: The Killing, în 1956. Nici acesta nu a fost un succes la box-office, însă a reprezentat o piatră de hotar pentru Kubrick din două motive. Unul la mână, a fost primul film în care și-a arătat cu adevărat valoarea de cineast. În al doilea rând, filmul a fost aclamat de critici, care au văzut în Kubrick o tânără speranță în noul val cinematografic. Iar predicțiile lor aveau să se adeverească.

Cu ajutorul și sprijinul lui Kirk Douglas, acesta realizează Paths of Glory în 1957, film care-i va asigura cale liberă la Hollywood. Acesta câștigă postul de regizor pentru Spartacus, un film epic istoric cu Kirk Douglas în rolul principal, iar odată cu acesta, numele lui Kubrick devine cunoscut la Hollywood.

În 1961 totuși, Kubrick părăsește Statele Unite și se stabilește în Marea Britanie. Existența izolată și tihnită din acest ținut i-a plăcut mai mult decât agitația Los Angeles-ului, petrecându-și cea mai mare parte a vieții lui în acest loc. Deoarece locuința lui din Anglia servea ca un fel de „bază” pentru proiectele sale, Kubrick a descoperit repede că asta îi oferă control aproape complet asupra creației filmelor sale, în timp ce notorietatea căpătată la Hollywood îi oferea bugete aproape nelimitate. Pe scurt, avea tot ce și-ar fi putut dori un regizor vreodată.

De atunci, a mai realizat opt filme: drama tragi-comică Lolita (1962), satira politică Dr. Stangelove (1964), filmul science-fiction epic 2001: A Space Odyssey (1966), thriller-ul distopico-satiric A Clockwork Orange (1971), drama istorică Barry Lyndon (1975), filmul de groază psihologic The Shining (1980), filmul de război Full Metal Jacket (1987) și thriller-ul erotic Eyes Wide Shut (1999). Toate aceste producții sunt considerate filme etalon în genurile lor respective.

Kubrick a fost căsătorit de trei ori și a avut doi copii. A murit la data de 7 martie 1999, în somn, în urma unui infarct, la doar șase zile după ce prezentase producătorilor de la Warner Bros. versiunea finală a ultimului său film, și cu câteva luni înainte de premieră.

Stanley Kubrick este astăzi considerat unul dintre cei mai buni și mai influenți cineaști din toate timpurile. Filmele sale se remarcă prin atenție la detaliu dusă la extrem, tehnici inovatoare de filmare, decoruri meticulos realizate, umor negru și o coloană sonoră compusă din muzică de operă și melodii licențiate. Multe dintre ele sunt considerate capodopere ale cinematografiei.

Clasamentul

13. Fear and Desire            

La fel ca în cazul altor mari cineaști, primul film al lui Kubrick este și cel mai slab al său. Fear and Desire este un film anti-război cu tente filosofice și cu o premisă interesantă: relatează un război atemporal care nu există și nu a existat, tocmai pentru a sublinia faptul că toate războaiele sunt la fel, în toate societățile și toate timpurile. Povestea era scrisă de un scenarist cu experiență (Howard Sackler) și sună interesant pe hârtie, însă execuția lasă de dorit. Intepretările nu sunt prea bune, unele dialoguri sună aiurea, montajul este destul de stângaci, iar dublajul sonor lasă de dorit. Kubrick a fost atât de dezamăgit de film, încât a încercat să-l ascundă de restul lumii și le-a interzis prietenilor săi să-l vizioneze, până când ani mai târziu o copie a filmului aproape întreagă a fost descoperită într-o colecție privată și proiectată la Festivalul de Film de la Telluride în 1993.

În ciuda atitudinii tranșante a lui Kubrick față de debutul său, mie Fear and Desire mi se pare mai degrabă un film nereușit decât unul groaznic. În ciuda tuturor stângăciilor, are idei interesante (mi-a plăcut felul în care două perechi de personaje sunt jucate de aceiași actori, tocmai pentru a evidenția faptul că în fiecare conflict există oameni de ambele părți, nu „buni” și „răi) iar imaginea și compoziția sunt destul de bune. E un debut acceptabil, mai ales că fusese făcut cu un buget redus, pe care Kubrick l-a strâns cu ajutorul unor rude.  

Pentru cei curioși, filmul poate fi văzut aici.

12. Killer’s Kiss

A doua peliculă a lui Kubrick reprezintă un pas înainte promițător. Deși nu e considerat a fi un film de referință, este superior lui Fear and Desire din aproapte toate punctele de vedere. Actorii au interpretări mai bune, scenariul este mai bine scris (de același Howard Sackler), montajul și imaginea arată subtanțial mai bine. Intriga mi s-a părut destul de subțire, însă filmul are destul suspans și scene bine filmate pentru a compensa acest lucru. Scena cu meciul de box de pe la început este atât de bine realizată încât nu m-ar mira ca Martin Scorsese să o fi folosit drept referință pentru scenele asemănătoare din celebrul său Raging Bull. Destul de intens și duelul de la final dintre protagonist și personajul negativ. Un film noir modest, dar bine realizat.  

Killer’s Kiss poate fi văzut aici.

11. Lolita

Deși foarte apreciat de fanii lui Kubrick și cei ai scriitorului Vladimir Nabokov (care a și scris scenariul ecranizării propriei cărți), Lolita a fost un film cam prea lung și dezlânat pentru gustul meu. Este o peliculă bună, fără doar și poate, cu unele interpretări excelente, mai ales din partea lui Peter Sellers, Shelley Winters și a debutantei Sue Lyon. James Mason însă nu m-a prea convins, având o interpretare prea rigidă pentru gustul meu. Faptul că subiectul în sine al filmului (o fată abia ajunsă la adolescență sedusă de tatăl ei vitreg) este unul destul de greu digerabil e o chestie de gust, desigur, dar sunt cât se poate de obiectiv când spun că multe din scenele din film mi s-au părut prea lungi și cu prea multă vorbărie fără rost. Alegerea de a prezenta filmul mai degrabă ca o comedie neagră decât o dramă psihologică crează niște personaje care par destul de superficial creionate. Nu prea ajută nici durata (152 de minute). De fapt, este singurul film de la Kubrick despre care pot spune că ar fi beneficiat dacă ar fi avut scene scurtate sau chiar omise de tot. Alte scene strălucesc (majoritatea celor în care apare Sellers sunt un deliciu, de exemplu), însă nu reușesc să acopere aspectele negative. Cel puțin, nu pentru mine.

Totuși, fanii lui Nabokov vor fi mulțumiți, mulți considerând această ecranizare mai bună decât versiunea din 1997 regizată de Adrian Lyne.

10. The Killing

Un jaf armat. Un plan complicat. Un final neașteptat

Considerat de mulți cinefili a fi un clasic al genului noir, The Killing a reprezentat momentul în care Kubrick a ajuns la vârsta maturității ca cineast. Este primul său film care a avut un succes răsunător în rândul criticilor de film, chiar dacă, din păcate, nu a fost profitabil la box office. Bazat pe romanul „Clean Break” al lui Lionel White, filmul relatează un jaf complex, al cărui planificator este Johnny Clay (Sterling Hayden). Miza este de 2 milioane de dolari (circa 24 de milioane de dolari în bani noi), ce urmează a fi furați din seiful unui hipodrom. Johnny și echipa lui, cinci inși în total, concep un plan minuțios, însă așa cum este de așteptat, lucrurile nu funcționează tocmai perfect…

The Killing este excelent realizat din punct de vedere tehnic, iar structura non-liniară a intrigii s-a dovedit a fi foarte influentă pentru filmele de tip „heist” de mai târziu. Quentin Tarantino chiar a recunoscut că The Killing a servit ca sursă de inspirație pentru debutul său regizoral, Reservoir Dogs.

Singurul motiv pentru care The Killing nu se află mai sus în acest clasament se datorează faptului că nu sunt cel mai mare fan al „film noir”-ului. Dar acesta este un motiv pur subiectiv. Obiectiv vorbind, The Killing este o peliculă pe care orice fan noir ar trebui să o vadă măcar o dată.

9. Paths of Glory

Unul dintre cele mai bune filme care are ca subiect Primul Război Mondial, Paths of Glory beneficiază de un scenariu grozav, o filmare excelentă (scena cu războiul din tranșee este absolut antologică) și o interpretare electrizantă din partea lui Kirk Douglas. Un film din genul „anti-război”, Paths of Glory prezintă într-un mod realist și neidealizat războiul, ca un loc unde tinerii mor pentru a satisface orgoliile unor bătrâni mai înalți decât ei în rang. Filmul îi umanizează pe soldați, cu toate defectele lor, în timp ce-i antagonizează pe superiorii lor. Colonelul Dax (Douglas) este singurul personaj de un rang mai înalt care este prezentat într-o lumină pozitivă, datorită umanității cu care-și tratează semenii și felului în care deplânge indiferența superiorilor săi față de viețile subordonaților. Cum armata din film este una franceză, Paths of Glory a fost mulți ani interzis în Franța pe motiv că ar fi fost „subversiv”. Ce e mai interesant e că nu e singurul loc în care a cauzat controversă, proiecția lui fiind mulți ani interzisă în Elveția, Spania (care era sub regimul lui Franco) și chiar în bazele americane (pentru imaginea nefavorabilă pe care o face armatei în general). De asemenea, filmul a fost retras din cadrul Festivalului de Film de la Berlin pentru a nu cauza relații tensionante între Franța și Germania.

Un film provocator, ale cărui ecouri răsună în cinematografie până în ziua de astăzi.

8. Eyes Wide Shut

Ultimul film al lui Kubrick fascinează prin atmosfera sa onirică și interpretări foarte bune. O adaptare a nuvelei „Traumnovelle” de Arthur Schnitzler, Eyes Wide Shut ne prezintă o lume extrem de bizară, unde nimic nu este ceea ce pare inițial. O combinație de genuri, este în același timp o dramă psihologică, un thriller, un film erotic și unul de mister. Multe dintre întrebările pe care și le pune spectatorul nu primesc un răspuns. Iar dacă totuși acest lucru se întâmplă, răspunsul este de multe ori ambiguu și nesatisfăcător. Deși reacția inițială a fost una mixtă, Eyes Wide Shut a iscat numeroase discuții și interpretări, ceea ce a făcut ca filmul să fie reevaluat într-o lumină mult mai pozitivă în anii care au urmat. Eu îl consider unul dintre cele mai interesante și fascinante proiecte ale lui Kubrick. Departe de a fi perfect, filmul are un efect absolut hipnotic. Te uiți fascinat la el chiar și atunci când nu prea înțelegi ce se întâmplă. Este un scenariu confuz și multistratificat, dar e clar că nu este o scăpare, ci este intenționat făcut așa. Un final bun pentru o carieră care s-a terminat prea devreme…

7. Full Metal Jacket

După primul său horror în 1980, Kubrick s-a întors la un gen cu care era de mult familiar: războiul. Deși regizorul a declarat că Full Meal Jacket este un film de război, și nu unul „anti-război” cum erau Fear and Desire și Paths of Glory, această afirmație îmi pare doar parțial adevărată. Da, e adevărat că Full Metal Jacket nu conține un mesaj clar pro sau contra războiului din Vietnam. Totuși, modul candid în care este reprezentată armata americană și mentalitatea celor care o compun nu-i conferă o imagine tocmai măgulitoare, ceea ce a fost văzut de unii ca reprezentând o critică subtilă. Filmul este structurat în două părți, una care se petrece în timpul instructajului dur și nemilos, menit să transforme un om într-o mașinărie de ucis, și alta în timpul războiului propriuzis. Durata de 116 minute mi se pare optimă, Kubrick demonstrând încă odată că știe să comprime o poveste exact atât cât trebuie. Pe lângă montajul creativ și imaginea excelentă, filmul se remarcă și prin selecția de muzică licențiată specifică epocii. Full Metal Jacket este plin de episoade de spaimă, oroare și comedie neagră care se combină pentru a crea unul dintre cele mai bune filme despre războiul din Vietnam.

6. Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb

Ultimul film alb-negru al lui Kubrick (și cel mai bun dintre acestea), Dr. Strangelove adaptează romanul „Red Alert” al lui Peter George, tranformându-l dintr-un thriller serios, într-o comedie politică dulce-amară. Filmul este hilar, cu un umor inteligent și sofisticat, și beneficiază de multe scene și interpretări memorabile. Cel mai bun exemplu în acest sens este versatilul Peter Sellers, care în acest film reușește performanța greu de egalat de a interpreta excelent trei personaje diferite! Pe lângă fictivul președinte american Merkin Muffley (un detaliu hazliu: căutați pe Google ce înseamnă cuvântul „merkin”) și căpitanul britanic Lionel Mandrake, Sellers interpretează și personajul eponim al filmului, Dr. Strangelove, un savant german expatriat (probabil o parodie după Wernher von Braun) a cărui mână nu se poate opri din a face salutul nazist și care frecvent i se adresează eronat președintelui cu apelativul „Mein Fuhrer”. Nici ceilalți actori nu sunt mai prejos, remarcându-se mai ales George C. Scott în rolul unui general și Peter Bull în rolul unui ambasador sovietic. Comedia iasă în evidență și prin numeroasele scene spontane, precum cea în care George C. Scott cade în timpul unei duble (pe care Kubrick a inclus-o în film, spre iritarea lui Scott) sau cea în care Peter Bull e pe cale să izbucnească, involuntar, în râs  la bufoneriile pe care le face Sellers pe platoul de filmare (în aceeași scenă, se vede cum unul dintre figuranți rânjește, neputând să se mai abțină).

O satiră politică savuroasă, care ne arată că omenirea n-a învățat multe de la Războiul Rece încoace, dată fiind asemănarea vremurilor de azi cu intriga din film. Mai că-ți vine să plângi, nu să râzi…

5. Spartacus

Primul film color al lui Kubrick, cu un buget subtanțial și cu actori de renume, Spartacus este un superb epic istoric de modă veche, în genul clasicelor producții precum Ben-Hur, Cleopatra sau The Ten Commandments. Deși unii l-au criticat pe Kirk Douglas că ar fi fost prea bătrân pentru rolul lui Spartacus, mie mi-a plăcut mult intrepretarea acestuia. Nici ceilalți actori nu sunt mai prejos, în mod deosebit Lawrence Olivier, Tony Curtis, Charles Laughton și Peter Ustinov, care oferă interpretări memorabile. Producția este grandioasă, cu costume și decoruri somptuoase și cu mii de figuranți. Țin să menționez scenele de bătălie din acest film (ultima dintre ele e de-a dreptul masivă) foarte bine filmate și coregrafiate. Mi s-a părut de asemenea și filmul cel mai emoționant din repertoriul lui Kubrick, și, deși este și cel mai lung (197 de minute), este foarte bine ritmat și nu plictisește.

Deși regizorul s-a dezis mai târziu de film, din cauza certurilor pe care le-a avut cu producătorii și cu scenaristul Dalton Trumbo, se vede clar că Spartacus este în mare parte rodul talentului lui Kubrick și se poate observa ușor stilul său de povestitor vizual și atenția la detalii. Îl consider unul dintre cele mai subapreciate pelicule ale lui.

Ca fapt divers, a câștigat Globul de Aur pentru „Cel mai bun film de dramă” în 1961.

4. A Clockwork Orange

Deși inițial nu mi-a plăcut la prima vizionare, la mai mult de zece ani, o a doua vizionare m-a vrăjit complet, iar azi, A Clockwork Orange este unul dintre filmele mele preferate. O satiră întunecată, violentă și totuși pe alocuri comică, această adaptare după romanul omonim al lui Anthony Burgess ne prezintă o societate a viitorului (cel puțin la acea vreme) aflată într-o degradare morală totală.

Motivul pentru care nu mi-a plăcut filmul la prima vizionare a fost din pricina protagonistului, Alex. Deși interpretat excelent de către un Malcom McDowell tânăr și talentat, am intepretat prima oară critica la adresa tehnicii Ludovico (un experiment de condiționare psihologică menit să suprime instinctele violente din om) ca o încercare de a empatiza cu personajul principal, care este, regret să spun, un monstru iremediabil. Totuși, atunci când mi-am dat seama că filmul este o satiră la adresa societății și a guvernelor așa-zis binevoitoare care ne conduc, ideile și temele filmului au devenit mult mai ușor de digerat. Filmul nu-și bate capul cu moralitatea. De fapt, dacă era ceva de „învățat” din punctul ăsta de vedere, este că unii oameni nu o au deloc și nu merită să încerci să-i schimbi. Dar critica aceea fină, atât la adresa regimurilor de dreaptă, cât și a celor de stânga, mi s-a părut delicioasă. Mi-a plăcut și structura filmului, prima parte fiind un thriller violent, pe când a doua e o comedie neagră distopică. De asemenea, beneficiază de unul dintre cele mai creative montaje pe care le-am văzut vreodată. Trebuie efectiv să-l vezi ca să-l crezi.

Foarte controversat la vremea lui, cu multe scene de violență (uneori de natură sexuală), filmul transcede sordidul pentru a prezenta o critică acidă la adresa nihilismului care acaparează societățile moderne.

3. Barry Lyndon

Scria cineva într-un comentariu pe Cinemagia că, dacă ai lua oricare cadru din Barry Lyndon și l-ai înrăma, ar ieși un tablou reușit. Poate sună ciudat să iau un comentariu aleator de pe net și să-l folosesc ca citat, însă mai bine de atât n-aș fi putut să o spun, oricât m-aș fi străduit. Barry Lyndon este fărăr nicio exagerare, unul dintre cele mai frumoase vizual filme făcute vreodată, acest lucru datorându-se imaginii absolut incredibile din acest film. Toate cadrele sunt alese parcă de ochiul unui pictor clasic care face picturi în ulei. Nu mă omor chiar atât de tare după picturi, sculptură și artă grafică, însă nici nu a fost nevoie pentru ca imaginea acestui film să-mi taie efectiv respirația. De fapt, nici nu am știut ce poză din film să aleg pentru articol. Kubrick a folosit o cameră specială Zeiss de 50 de milimetri pentru a putea filma scenele la lumina lumânirii fără a folosi alte tipuri de lumină decât cea naturală.

Pe lângă imaginea fenomenală, filmul beneficiază și de o intrigă foarte interesantă (filmul e o adaptare după romanul „The Luck of Barry Lyndon” de William Makepeace Thackeray) și de intrepretarea stoică a lui Ryan O’Neil. Restul distribuției se remarcă la rândul lor prin interpretări foarte naturale, care completează acest tablou perfect.

La fel de proaspăt azi cum a fost și-n 1975, Barry Lyndon este un film pentru eternitate.

2. The Shining

A fost visul lui Stanley Kubrick ca la un moment dat să facă un film de groază care va capta atenția publicului larg. Iar această dorință i s-a împlinit în 1980, când a lansat The Shining. O adaptare după romanul cu același nume al lui Stephen King, The Shining a avut parte de o primire mai rece din partea criticilor, însă azi, filmul este considerat unul dintre cele mai bune filme ale lui Kubrick, unul dintre cele mai bune filme de groază, și unul dintre cele mai bune filme din orice gen. Un horror psihologic intens, datorat în mare parte mișcării inovative a camerei de filmare și a interpretării absolut demențiale a lui Jack Nicholson, The Shining este atât de memorabil că până în ziua de azi regizorii moderni introduc mici referințe sau parodii la adresa lui în filmele lor. De la genericul de început, în care se aude în fundal o versiune sumbră a imnului Dies Irae și până la finalul care te lasă cu câteva întrebări fără răspuns, The Shining trezește o groază subconștientă în privitor și este intens cap-coadă, cu o atmosferă sinistră care parcă nu părăsește niciun cadru.

Schimbările față de romanul original au fost atât de semnificative încât Stephen King l-a criticat în mod public pe Stanley Kubrick. O miniserie bazată pe același roman, cu un scenariu scris de King, avea să apară în anii 90, dar aceasta nu a fost la fel de bine primită.

Poate că The Shining nu a fost cea mai fidelă adaptare a unui roman celebru, dar rămâne în continuare unul dintre cele mai bune filme de groază făcute vreodată.

1. 2001: A Space Odyssey

Pare destul de clișeic să închei un clasament despre Kubrick cu 2001: Odiseea Spațială. Aproape că nu există, în tot internetul, un clasament care să nu-l includă măcar între primele trei poziții. Filmul este atât de omniprezent în top-urile cu „Cele mai bune filme din toate timpurile” încât unii cinefili pun asta pe seama snobismului, a fricii de a avea o părere contradictorie. Trebuie să vă mărturisesc, dragi cititori și cititoare, că-n majoritatea cazurilor (cum este și cel de față), acest lucru pur și simplu nu e adevărat. Vedeți voi, chiar nu este nimic surprinzător în faptul că multă lume consideră 2001 a fi cel mai bun film făcut vreodată de Stanley Kubrick. Să vă explic de ce.

Vedeți voi, majoritatea covârșitoare a filmelor lui Kubrick sunt pelicule etalon în genurile din care fac parte. Paths of Glory și Full Metal Jacket sunt printe cele mai bune filme de război făcute vreodată, Spartacus și Barry Lyndon printre cele mai bune filme istorice, The Shining printre cele mai bune filme de groază, șamd. Între toate aceste filme, 2001: A Space Odyssey, se remarcă printr-un lucru deosebit. Niciun film, nici de la Kubrick, și nici de la altcineva până la acea vreme, nu a elevat genul science-fiction precum a făcut 2001. Să faci unul dintre cele mai bune filme dintr-un anume gen este o mare realizare și onoare, de care se bucură puțini. Însă, să faci un film care este considerat de mulți drept cel mai bun film science-fiction făcut vreodată, e deja la un alt nivel!

Un film science-fiction epic (cu „E” mare!), 2001 nu prezintă doar o simplă „odisee spațială”, ci odiseea întregii omeniri, de la vremurile preistorice ale hominizilor care ne-au fost strămoși, la cucerirea spațiului, și o revelație care va aduce un viitor transcendent și luminos întregii omeniri. Este un film frumos, fantastic, uluitor, și, la final, veți descoperi, este în cele din urmă și unul optimist. De la imaginea superbă (deja parcă o marcă înregistrată a lui Kubrick), la muzica orchestrală absolut înălțătoare, la efectle speciale care arată absolut incredibil și azi, 2001: A Space Odyssey este science-fiction la superlativ. Este un film care are de două ori vârsta mea și tot îmi taie respirația la fel de tare precum o făcea cu publicul din 1968. Nu cred că exagerez prin nimic când spun că, fără 2001, poate n-am fi avut filme precum Star Wars sau Interstellar. Pe lângă tema evoluției societății umane și a inteligenței extraterestre, filmul ne prezintă o altă temă care te pune pe gânduri: posibilul pericol al folosirii inteligenței artificiale. Este un film vizionar, care explorează teme pe care societatea noastră nu avea să le exploreze decât peste zeci de ani.

Probabil că unora interpretările din acest film li se vor părea reci, însă dacă din acest film lipsesc star-uri consacrate, acest lucru este contrabalansat de faptul că scenariul este scris de doi titani, unul al cinematografiei (Kubrick) și celălalt al literaturii science-fiction (Arthur C. Clarke).

Fascinant și vizionar, 2001: A Space Odyssey reprezintă o piatră de hotar pentru cinematografia americană, și-l consider a fi cel mai bun film science-fiction făcut vreodată.