Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tămăduirii este o mare sărbătoare închinată Maicii Domnului menită să arate rolul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în lucrarea mântuirii oamenilor. Ea datează din secolul al V-lea al primului mileniu creştin şi nu are dată fixă. Este trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată, prima după Sfintele Paşti.

La originea acestei sărbători se află o minune săvârşită de Maica Domnului în apropierea Constantinopolului. Potrivit tradiţiei, viitorul împărat bizantin Leon I Tracul  sau Leon cel Mare (457-474), plimbându-se în luna aprilie a anului 450 printr-o pădure din apropierea Constantinopolului, a întâlnit un orb care l-a rugat să-i dea apă de băut pentru a-și stâmpăra setea și l-a rugat, de asemenea, să-l călăuzească  spre cetate.

Sinaxarul sărbătorii ne istorisește că Maica Domnului l-a călăuzit pe Leon spre acest izvor prin cuvintele: „Nu este nevoie să te ostenești, Leone căci apa este aproape. Pătrunde, Leoane împărate, mai adânc în pădure și luând cu mâinile  apa tulbure, potolește setea orbului și unge cu ea ochii lui cei întunecați; şi vei cunoaşte de îndată cine sunt Eu, Care sălăşluiesc aici de multă vreme”.

Glasul Maicii Domnului îl ajută pe Leon să găsească izvorul

Ascultând glasul Maicii Domnului Leon intră în desișul pădurii și găsește izvorul din care potolește setea orbului, spălându-i cu aceasta și ochii, iar orbul începe să vadă și să-l slăvească pe Dumnezeu.
Tradiţia mai spune că la momentul în care Leon a ajuns împărat pe tronul Bizanțului, potrivit proorociei Maicii Domnului, a luat hotărârea de a ridica o biserică cu hramul „Izvorul Tămăduirii” pe locul unde s-a petrecut minunea şi că Maica Domnului s-a arătat oamenilor vindecându-le suferinţele. După cum spune Canonul sărbătorii, minunile izvorului Maicii Domnului sunt „cu adevărat mai multe decât nisipul şi decât picăturile ploilor” „care neîncetat curg din belşug peste tot pământul, tămăduind degrab pe tot cel ce zace de boală grea.”

Potrivit istoricilor Procopie și Cedrenus, biserica originală ridicată de Leon cel Mare a fost reconstruită de către unul dintre cei mai mari împărați ai Bizanțului, Justinian I cel Mare (527-565), spre sfîrșitul domniei sale (559-560). Izvorul cu apa tămăduitoare se afla în afara zidurilor ridicate de împăratul Teodosie al II-lea (402-450) și în timpul unei partide  de vânătoare împăratul Justinian a văzut mai multe femei adunate în jurul vechii bisericuțe ridicate de împăratul Leon.

Aflând istoria bisericii și a minunii care stătea în spatele ridicării acesteia, a poruncit ca în acest loc unde lumea venea să se roage și să ia apă sfințită spre vindecarea de boli, să se construiască o biserică măreață din piatră. Tradiția spune că însuși împăratul Justinian I cel Mare s-a vindecat la acest izvor de o boală grea și acesta a fostul unul dintre motivele pentru care a poruncit ridicarea unei noi biserici din piatră.

Biserica „Izvorul Tămăduirii”

Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Constantinopol  a fost refacută şi renovată de mai multe ori de-a lungul veacurilor din cauza cutremurelor. Însă în anul 1453 ca urmare a cuceririi Constantinopolului de către turci, aceasta a fost demolată.
Chiar dacă biserica a fost distrusă creștinii și bolnavii veneau la izvorul miraculos al bisericii căutându-și dobândirea sănătății trupești și sufletești. Abia în anul 1727, episcopul Nicodim, mitropolit de Dercos şi Neochorion, a construit deasupra izvorului o micuţă capelă unde a aşezat spre inchinare o veche icoană, descoperită sub dărâmăturile bisericii originale.

În cele din urmă bisericuța a ajuns în posesia Patriarhiei din Constantinopol, dar în urma evenimentelor din anul 1821, ienicerii au dărâmat capela și au otrăvit izvorul. În anul 1833 autoritățile turcești au permis Patriarhiei din Constantinopol (Instanbul) să reconstruiască biserica, iar în ziua de 2 februarie a anului 1835 ea a fost sfințită de către patriarhul Constantin al II-lea (1834-1835). Biserica a avut din nou de suferit în anul 1955 fiind incendiată la 6 septembrie în timpul progromului din Istanbul împotriva grecilor. Atunci starețul mănăstirii și arhimandritul Hrisant Mantas, în vârstă de 90 de ani, au fost martirizați.

***

Credincioşii care merg astăzi la Istanbul (numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii şi pot ajunge la izvorul cel tămăduitor din trecut coborând cele 25 de trepte de piatră care duc la vechiul paraclis al bisericii din secolul al V-lea, aflat la subsolul actualei biserici.

 ***

 De IZVORUL TĂMĂDUIRII, se sfinţesc apele, slujba este cunoscută sub denumirea de AGHIAZMĂ MICĂ. Termenul „aghiasmă” vine de la cuvântul grecesc „aghiasmos”, care îşi are originea în cuvântul „aghios”(sfânt). „Aghiasmos” se poate traduce şi ca slujba de sfinţire, dar şi ca apă sfinţită.

Aghiazma mică, această apă sfinţită prin unirea ei cu harul Duhului Sfânt, în urma rugăciunilor rostite de preot. Are multe feluri de lucrări duhovniceşti. Astfel, după cum spune chiar rugăciunea rostită în cadrul slujbei de sfinţire, aghiazma are puterea de a alunga duhurile necurate din casele creştinilor. Are puterea de a curăţi mintea de gândurile cele rele de peste zi, de a vindeca bolile trupeşti şi sufleteşti. Deci toţi cei ce o primesc cu credinţă, iau sfinţenie, binecuvântare şi vindecare.

 Cum folosim aghiazma mică

Fiecare credincios poate stropi cu aghiazmă mică casa în care locuieşte, periodic sau chiar zilnic.
Pe uşa bisericii din Mănăstirea Frăsinei, găsim scris cum trebuie băută aghiazma mică:

– „Aghiazma mică se poate bea zilnic, după anafură, dacă după miezul nopţii nu s-a mai băut şi nu s-a mai mâncat nimic.
– Pentru cei bolnavi este de mare folos să guste aghiazma şi să-şi stropească cu ea părţile trupeşti aflate în suferinţă
– Elevii şi studenţii pot lua aghiazma mică şi să-şi stropească cu ea fruntea şi hainele, spre a le lumina Dumnezeu mintea.
– Femeile nu pot lua aghiazma în perioada de necurăţie trupească lunară.
– Cei căsătoriţi nu pot lua aghiazma dacă s-au aflat trupeşte în acea zi.
– Aghiazma mică luată cu rugăciune şi cu multă cuviinţă alungă duhurile rele, mintea o curăţeşte de gândurile rele şi o îndreptează spre rugăciune.”