Patimile Domnului nostru Iisus Hristos

 Creştinătatea comemorează în Vinerea Mare moartea Mântuitorului, care s-a jertfit pentru salvarea noastră, a tuturor. În Vinerea Mare, Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce, o formă de pedepsire dintre cele mai umilitoare la cea vreme.

„El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre ” (1Ioan 4,10)

În această zi, Iisus a fost omorât pe cruce, între doi tâlhari, după un drum pe care l-a parcurs cărându-şi în spate crucea pe care urma să moară, până la Golgota, de la sala de judecată, unde a fost condamnat la moarte de către Pilat din Pont, după o judecată în care norodul a fost, de fapt, cel care a ales cine moare şi cine este salvat. Drumul pe care l-a parcurs a rămas în istoria creştinătăţii ca „Drumul Crucii” sau „Drumul Durerii.” Pe Drumul Crucii, Iisus a făcut 14 popasuri, fiecare dintre ele simbolizând un eveniment sacru. Răstignirea lui Iisus a constituit pentru mulţi oameni calea de deschidere a inimilor faţă de învăţăturile Sale spirituale. Faptul că cel care a făcut atâtea minuni, şi a manifestat atâta dragoste faţă de cei săraci şi oprimaţi sau care, cel puţin, a însufleţit inimile atâtor oameni, a sfârşit prin a suferi atât de mult, nu are cum să nu ne înduioşeze inimile! Pentru cei care nu vedeau în Iisus decât un om obişnuit care le vorbea, faptul că a fost omorât într-un mod atât de brutal, a constituit o primă deschidere a sufletelor faţă de El. Şi pentru că noi nu ne deosebim într-o măsură prea mare de contemporanii lui Iisus, tindem să-L percepem în primul rând din perspectiva existenţei lui umane şi să manifestăm cea mai mare deschidere faţă de El, mai ales atunci când ne gândim la suferinţele pe care le-a îndurat prin crucificare. Tocmai de aceea pentru creştini, cea mai intensă perioadă de trăire spirituală este în „săptămâna mare” care precede sărbătoarea Învierii. Aceasta este săptămâna în care orice creştin devine ceva mai viu din punct de vedere spiritual şi acest lucru se petrece tocmai prin raportarea la suferinţa resimţită de Mântuitor. Voi puncta succint semnificaţia fiecărui popas de pe Drumul Crucii, popas care ne oferă totodată teme profunde de meditaţie şi transformare.

Primul Popas (al Crucii) –„Au adus pe Iisus de la Caiafa în odaia de judecată.” (Ioan 18,28). Primul popas marchează începutul durerii, începutul suferinţei lui Iisus. Aici, în cetatea Antoniei, în curtea casei lui Pilat, Fiul lui Dumnezeu este judecat şi condamnat la moarte, prin răstignire, de către cei care, strigând „răstigneşte-L”, nu i-au putut primi învăţătura şi de către cei care s-au simţit ameninţaţi de ea. El primeşte să sufere şi să moară pe cruce, pentru ca prin Patimile Lui să preia păcatele oamenilor şi să creeze o cale sigură de mântuire pentru toţi aceia care aspiră sincer la aceasta.

Al doilea Popas – Iisus este împovărat cu Crucea. „Atunci Pilat a luat pe Iisus, şi a pus să-L bată.” „Atunci L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit.” (Ioan 19,16).

In Pretoriu, locul care coboară spre Valea Tyropeon, i se pune lui Iisus Crucea pe umeri, pentru a o duce la locul de răstignire. După ce o noapte întreagă a fost batjocorit, pălmuit şi biciuit, acum, slăbit, acoperit de răni, primeşte şi Crucea pe umerii Săi.

Al treilea Popas – Iisus cade sub greutatea Crucii pentru prima dată. „Căci s-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa.” (Plângerile lui Ieremia, 1,16).

Locul în care se intersectează două străzi din vechea cetate, una ce vine de la Poara Leilor şi una de la Poarta Damascului, este cel de-al treilea popas. Odată ce i-a fost dată crucea din lemn masiv, să o ducă până la locul execuţiei, Iisus porneşte la drum. Cu trupul însângerat, cu coroană de spini pe cap, flămând, nedormit, bătut, El poartă acum pe umeri o cruce foarte grea. După o bucată de drum cade pentru prima dată. La fel ca şi în timpul judecăţii, Mântuitorul nu spune nimic. Nu-L auzi plângându-se, nu-L auzi judecându-i pe opresorii Săi. Ostaşii Îl ridică, şi Îi pun din nou crucea pe umeri. Iisus îşi continuă drumul.

Al patrulea Popas – Iisus se întâlneşte cu Mama Sa. „O ! voi care treceţi pe lângă mine priviţi şi vedeţi dacă este vre-o durere ca durerea mea.” (Plângerile lui Ieremia 1,12).

Urmează un moment extrem de emoţionant, cel în care Fiul lui Dumnezeu se întâlneşte cu mama Sa, îngenunchiat de greutatea crucii sale. Fecioara Maria care auzise de condamnarea lui Iisus a pornit să-şi petreacă Fiul pe drumul către Golgota. Când Maria ajunge pe drumul pe care era dus Mântuitorul, acesta se opreşte. O priveşte adânc fără să spună nimic. Dar ce-ar mai fi fost de spus? Şi ce cuvinte ar mai putea să se nască într-o inimă cuprinsă de atâta durere? Prin această durere, dată de vederea fiului ei schingiuit, Maria se jertfeşte alături de Iisus pentru noi toţi.

Al cincilea Popas – Simon din Cirena este forţat să ducă Crucea. „Au silit să ducă crucea lui Iisus pe un trecător, care se întorcea de la câmp, numit Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf.” (Marcu 15,2).

Iisus arată din ce în ce mai slăbit sub greutatea Crucii. Executorii îl iau de pe marginea drumului pe ţăranul Simeon Cireneul, care venise să vadă trecerea lui Iisus, şi-l pun să-i ducă Crucea. Acesta însă n-a fost un act de milă din partea duşmanilor, ci ei se temeau ca Iisus să nu moară înainte de a fi înălţat pe Cruce, ceea ce ar fi dat o cu totul altă semnificaţie acestui moment.

Al şaselea Popas – Veronica şterge sudoarea feţei lui Iisus. „Domnul să facă şi să lumineze Faţa Lui peste tine.” (Numeri 6,25).

Următoarea oprire este legată de un gest profund uman, un fel de esenţă a întregii învăţături creştine. O femeie, Veronica cea evlavioasă, vede faţa lui Iisus plină de sudoare, sânge şi noroi. Îi este milă de El. Trece printre soldaţi asumându-şi riscul de a fi condamnată şi cu marama sa şterge Faţa preasfântă a Domnului, care ca recunoştinţă, Îşi lasă faţa întipărită pe pânză ei. Potrivit tradiţiei, Veronica a fost tămăduită de Iisus Hristos de curgerea de sânge care o chinuia de mulţi ani. Înainte de a purta acest nume, ea se numea Faustina.

Al şaptelea Popas – Iisus cade pentru a doua oară. „El însăşi i-a răscumpărat, în dragostea şi în îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime.” (Isaia 63,9)

Simeon duce Crucea până la un loc, iar de acolo înainte, iarăşi este pusă pe umerii lui Iisus. El o îmbrăţişează şi păşeşte cu ea încet în sus, însă e mult slăbit şi cade a doua oară sub greutatea ei. Duşmanii lui râd, Îl batjocoresc, Îl îmbrâncesc, Îl ridică, Îi pun din nou Crucea pe umeri şi-L împing să plece înainte.

Al optulea Popas – Iisus consolează femeile din Ierusalim. „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri.”  „Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat ?” (Luca 22,28 ; Luca 23,3)

La a opta oprire Iisus vorbeşte unui grup de femei, care îl plângeau, înduioşate fiind de suferinţa lui. „Nu mă plângeţi pe mine, fiice ale Ierusalimului, ci vă plângeţi pe voi şi pe fiii voştri.” – le spune Iisus, gândindu-se la consecinţele dureroase ale faptului că oamenii nu L-au recunoscut şi nu L-au acceptat ca fiu al lui Dumnezeu. Gândindu-ne la acest moment ar trebui să spunem: „O, Iisuse, în zadar Te voi plânge pe Tine, dacă nu voi plânge păcatele mele.”

Al nouălea Popas – Iisus cade pentru a treia oară. „Vreau să fac voia Ta Dumnezeule !” (Psalmi 40,8).

Iisus este tot mai slăbit. Puterile Îl părăsesc şi cade a treia oară sub greutatea Crucii. Ostaşii însă din nou Îl ridică, Îl înjură, Îl îmbrâncesc înainte, ca să continue drumul, cât mai este până la culme, unde Îl aşteaptă chinurile cele din urmă, sub care Îşi va da sufletul. In arhivele Bisericii Ortodoxe Greceşti, stă scris că cele trei căderi ale Domnului Iisus înseamnă cele trei zile cât a stat în mormânt.

Al zecelea Popas – Iisus este dezbrăcat de veşminte. „Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vânătăi şi carne vie”. (Isaia 1,6)

A zecea oprire a avut loc sus, pe Golgota, Crucea este culcată la pământ şi se sapă groapa în care va fi înălţată. Câţiva soldaţi Îl apucă pe Iisus şi-L dezbracă. Trăgând cămaşa prinsă de răni, sângele porneşte în şiroaie pe spatele şi braţele lui Iisus. Tu, care hrăneşti şi îmbraci toată făptura, stai dezbrăcat, cu trupul însângerat, în faţa tuturor! Cine ar putea să rămână rece privindu-Te astfel ?

Al unsprezecelea Popas – Iisus este bătut în cuie pe cruce. „Iisus a ajuns în locul, zis al Căpăţânii (care în ebraică se numeşte Golgota). Acolo a fost răstignit” (Ioan 19,17-18)  „…mi-au străpuns mâinile şi picioarele: toate oasele aş putea să mi le număr.” (Psalmi 22, 16-17)

Următorul moment ne invită să privim cu ochii larg deschişi o scenă de-a dreptul terifiantă. Iisus este culcat pe Cruce. Călăii soldaţi îi întind mâinile; ciocanele bat piroanele colţuroase ce străbat prin palmele şi picioarele Lui; sângele curge, Iisus suferă cumplit, dar nu zice un cuvânt, nu scoate un sunet, pentru că vede păcatele noastre şi pentru acelea voieşte să sufere. „…când cuiele au trecut prin palmele Tale, Iisuse, ai cugetat la faptele rele ale mâinilor noastre şi, când alte piroane au străbătut picioarele Tale, Te-ai gândit la căile păcătoase pe care am pornit cu picioarele noastre.” Ochii multora nu pot să privească o asemenea scenă. Fiori cumpliţi ne străbat sufletele asemenea unor fulgere. Putem simţi cuiele străbătându-ne propria carne?

Al doisprezecelea Popas – Iisus moare pe cruce. „Iisus a strigat cu glasul tare : Eli, Eli Lama Sabactani ?, adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit ?” „Iisus a strigat iarăşi cu glas tare, şi Şi-a dat duhul.” (Matei 27,46 ; Matei 27,50)

Crucea este ridicată. Iisus se chinuie cumplit, atârnat în trei cuie între cer şi pământ, să împace pe Dumnezeu pentru om. Duşmanii se bucură de chinurile Lui şi-L hulesc, iar El se roagă: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.” După trei ore de chinuri, strigă: „Părinte, în mâinile Tale îmi dau sufletul!” Apoi, plecându-şi capul, moare. Iisuse, Tu, batjocorit, hulit, răstignit pe cruce, între chinurile morţii, Te rogi şi ceri iertare pentru ucigaşii Tăi. Voi fi răbdător şi eu, ca Tine, mă voi ruga şi eu pentru duşmanii mei. Cât eşti de bun Tu Doamne!

Al treisprezecelea Popas – Iisus este coborât de pe Cruce. „Era un sfetnic al Soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios care nu luase parte la sfatul şi hotărârea celorlalţi. El era din Arimatea.” „Omul acesta s-a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Iisus”. „L-a dat jos de pe cruce” (Luca 25, 50-53). Mama lui Iisus se afla aici.

După ce Iisus a murit, doi bărbaţi cucernici, Iosif din Arimateea şi Nicodim, au luat trupul de pe Cruce ca să-L înmormânteze. Îndurerata Mamă L-a primit în braţele Ei, I-a spălat faţa de sânge, I-a rânduit părul, I-a sărutat rănile sfinte, apoi, împreună cu femeile evlavioase, L-a uns cu mir.

Al patrusprezecelea Popas – Corpul lui Iisus a fost depus în mormânt. „Iosif a luat trupul, l-a înfăşurat într-o pânză curată de in, şi l-a pus într-un mormânt nou al lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului.” (Matei 27, 59-60). 

Urmează ultima oprire. Iosif şi Nicodim, luând pe braţele lor trupul lui Iisus, urmaţi de femeile evlavioase, L-au dus şi L-au aşezat într-un mormânt nou, tăiat în stâncă, iar la intrarea mormântului au pus o lespede mare de piatră. Fecioara Maria L-a petrecut cu inima sfâşiată de durere. I se părea că şi inima şi-a îngropat-o odată cu Fiul ei scump. De acum îl mai putem vedea pe Iisus doar în inimile noastre. L-am îngropat, dar El a înviat şi bate la uşa inimii noastre neîncetat. Deschizându-i, vom învia şi noi! Mormântul lui Iisus este cel mai sfânt loc al creştinătăţii, locul care adăposteşte minunea Învierii, a biruinţei dragostei asupra morţii. El are doua încăperi. Prima este locul în care a stat îngerul care a vestit femeilor Învierea, iar a doua încăpere mai păstrează şi azi lespedea ce a fost dată la o parte de Mântuitorul după ce a Înviat.

Doamne Iisuse, dă-ne darul şi puterea de a ne îndrepta vieţile şi de a rămâne statornici pe calea binelui, a iubirii şi a adevărului. Sădeşte-ne în inimi sfânta credinţă şi dragostea înflăcărată pentru Tine. Amin.